101 pelicule (selectate din peste 3.000) la ASTRA FILM

101 pelicule (selectate din peste 3.000) la ASTRA FILM

Numărul 35, 11-17 sept. 2018  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În intervalul 15-21 octombrie 2018 este programat să se desfășoare, la Sibiu, Festivalul Internațional ASTRA FILM. Va fi cea de-a 25-a ediție a acestei manifestări consacrate filmelor de non-ficțiune (documentare), fapt concludent prin el însuși. Longevitatea unui asemenea act cultural, de anvergură internațională, reprezintă una dintre cele mai concludente dovezi ale impactului pe care îl are nu numai în România, ci și în numeroase alte țări.

În același timp, se impune a constata că prestigiul festivalului este direct proporțional cu exigența celor care operează selectarea peliculelor menite să fie prezentate oficial. La 30 august a.c., s-a încheiat respectiva operațiune. Prima constatare: s-a prezentat inițial un număr record de filme, peste 3.000. Exigența la care ne-am referit a avut ca rezultat selectarea „doar” a 101 de pelicule. Este o limită impusă de organizatori nu numai pentru rezonanța deosebită a numărului (să ne amintim, de exemplu, de filmul „101 dalmațieni”), ci și pentru a se asigura condiții optime de vizionare în toate cele șapte zile ale manifestării în cele nouă spații special amenajate în centrul istoric al orașulu sibiu.

Pentru că elementele de ordin cantitativ au importanța lor în demersurile în care calitatea se află în prim plan (să ne mai amintim că, într-un anumit moment, cantitatea se transformă într-o nouă calitate), mai menționăm că, din cele 101 filme selectate, doar 56 vor participa la cele cinci secțiuni competiționale. Restul vor fi înscrise la capitolul palmares, întrucât participarea la ASTRA FESTIVAL reprezintă – pentru creatorii din sfera cinematografică – o bună „carte de vizită” în vederea deschiderii „porților” la alte manifestări de gen.

Alte numere au, la rândul lor, sensuri și semnificații demne de atenție. Din cele 101 pelicule, 10 sunt românești, realizate recent. De altfel, o condiție de participare, nu numai la competiție, ci și la proiecțiile din afara concursului, este aceea de a fi pelicule realizate recent. De exemplu, 11 documentare prezentate la ASTRA FILM vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională.

Și acum, câteva notații care privesc calitatea celor 101 pelicule selectate. Avem în vedere criteriile cu care s-a operat. Pe prim-plan s-a pus mesajul transmis, aria ideatică a fiecărei creații, astfel încât să primeze spiritul umanist, ca antidot la non-valorile reprezentate de violență, acte de cruzime, derapaje etice, deficit de sensibilitate față de suferințele semenilor, bineînțeles, realizate nu într-o manieră didactic-moralizatoare, ci cu valențe artistice la nivel înalt.

Pentru că vorbim despre calitate, despre lumea ideilor și valori, reamintim că Festivalul ASTRA FILM are și o componentă culturală distinctă, respectiv sunt programate conferințe, paneluri de dezbateri, întâlniri profesionale, concerte. O viziune interdisciplinară în materie de arte va da, incontestabil, așa cum au confirmat edițiile de până acum, o consistență deosebită festivalului.

Nu putem să nu subliniem că, în acest an, sub auspicii internaționale, s-au desfășurat și urmează să se desfășoare, în lume, numeroase manifestări dedicate filmului. Este o „industrie” care prosperă în pofida acutizării concurenței în materie de mijloace de expresie audio-vizuale. Filmul de calitate continuă să domine piața de profil, iar faptul că în acest „concert” cu virtuți culturale certe, România își consolidează pozițiile reprezintă un justificat sentiment de satisfacție.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.