12 august va fi Ziua Națională a Tineretului

Telex » Știri 9 decembrie 2016  

Guvernul a adoptat proiectul de Lege a tineretului, lege-cadru care reunește toate reglementările în domeniu, asigurând, astfel – potrivit reprezentanţilor Executivului – coerenţă legislativă. În acest sens, a fost modificată și completată Legea tinerilor nr. 350/2005 și au fost abrogate unele acte normative în domeniu.

Îmbunătăţirea şi lărgirea cadrului de aplicare a legii vizează o mai bună implicare a tinerilor în societate, în toate aspectele şi domeniile de interes, sprijirea profesionalizării şi standardizării lucrului cu tinerii în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, dând astfel posibilitatea de a se dezvolta servicii de calitate pe termen lung prestate pentru tineri, la nivelul autorităţilor centrale și locale. Astfel, ca urmare a modificărilor aduse cadrului legislativ în domeniu, spații speciale pentru activități de tineret, informare, consiliere, îndrumare și învățare non-formală vor fi înființate la nivel național, județean și local.

De asemenea, potrivit noilor reglementări, ziua de 12 august se instituie ca Ziua Națională a Tineretului, prilej cu care se vor organiza activități sociale, culturale, artistice, sportive și turistice, stabilește proiectul noii legi a tineretului.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.