2 iunie 2017, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

2 iunie 2017, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Telex » Știri 19 mai, 9:30  

Vineri, 2 iunie 2017, a fost stabilită zi liberă pentru salariații din sectorul public, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Ziua liberă va fi recuperată în 10 iunie 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 16 iunie 2017.

Prin stabilirea zilei de 2 iunie ca fiind nelucrătoare, se face „punte” între 1 iunie, declarată nelucrătoare, și zilele de sâmbătă, duminică și luni, a doua zi de  Rusalii, sărbătoare legală.

Executivul precizează că 2 iunie 2017 nu este considerată zi nelucrătoare pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen la data de 2 iunie 2017.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!