560 de cereri înregistrate la CSALB în primele trei trimestre

560 de cereri înregistrate la CSALB în primele trei trimestre

Telex » Știri 21 octombrie, 11:28  

În primele trei trimestre ale anului, numărul cererilor înregistrate la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a crescut cu 38% față de întreg anul trecut, la 560 de dosare, față de 550 în 2018, informează instituția, citată de Mediafax. O categorie aparte o reprezintă înțelegerile amiabile dintre consumatori și bănci, după sesizarea CSALB. Părțile au încheiat 197 de astfel de înțelegeri până în prezent, față de 97 de înțelegeri în tot anul anterior.

„Rezultatele CSALB la 9 luni ne arată două lucruri importante: tot mai mulți consumatori află de existența CSALB și au încredere să depună cereri pentru a intra în negociere cu băncile și IFN-urile. În al doilea rând, vedem o deschidere mai mare a băncilor spre conciliere. Instituțiile financiar-bancare au acceptat mai multe cereri decât în tot anul trecut, chiar dacă ritmul de formare a dosarelor nu este la fel de ridicat precum cel al solicitărilor venite de la consumatori. Pe de altă parte, numărul de dosare a fost completat cu înțelegerile amiabile, de peste două ori mai multe decât în 2018. Acest lucru arată că multe bănci au înțeles avantajele concilierii și nevoia de a reechilibra contractele încheiate în trecut, prin actualizarea lor la condițiile sociale și economice ale consumatorilor. Aspectele pe care le dorim îmbunătățite în perioada următoare sunt legate de activitatea de conciliere în rândul IFN-urilor și rata de respingere a cererilor în cazul unor bănci comerciale. Ne dorim ca la finalul anului, la nivelul întregului sistem bancar, aproximativ 70% din cererile de conciliere să fie acceptate de bănci și transformate în dosare de conciliere”, a declarat Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

În 2019, până în luna octombrie, 350 de consumatori s-au împăcat cu băncile sau IFN-urile, prin intermediul CSALB, cu 39% mai mulți față de situația de la finalul T3 2018. În aceeași perioadă a anului trecut, doar 252 de români au beneficiat de soluții favorabile în urma negocierilor purtate cu instituțiile financiar-bancare. Anul acesta, în 90% dintre negocieri, părțile au acceptat soluția propusă de conciliatori, iar în 10% din cazuri cel puțin una dintre cele două părți a refuzat-o.

În primele trei trimestre din 2019, consumatorii au trimis 284 de cereri pentru a intra în negociere cu IFN-urile. Dintre acestea, doar 8 au fost transformate în dosare, dintre care numai în trei cazuri părțile s-au înțeles. Alte 24 de cereri au fost soluționate amiabil de cele două părți, fără a mai trece prin procedura concilierii.

90% din cererile primite se referă la creditele contractate. Diminuarea soldului, eliminarea sau reducerea comisioanelor, recalcularea dobânzii, eliminarea unor clauze contractuale sau restituirea unor sume de bani sunt cele mai frecvente solicitari. 10% din cereri se referă la probleme cu depozitele, plățile, cardurile sau leasing. 85% dintre cei care trimit cereri către CSALB aleg modalitățile online.

Principalele motive de clasare a unor cereri de către bănci sau IFN-uri sunt: comerciantul își menține punctul de vedere transmis consumatorului anterior sesizării CSALB (157 de cazuri); s-au făcut mai multe oferte și demersuri pentru soluționare, dar toate ofertele transmise anterior sesizării de către consumator a CSALB au fost refuzate de acesta (59 de cazuri); din cauza existenței unui dosar în instanța de judecată (34 cazuri); deoarece au fost inițiate procedurile de executare silită (23 cazuri).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.