A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiție 2.1.A Microîntreprinderi

Numărul 3, 31 ian. - 6 feb. 2017  »  Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a prelungit, până la 27 aprilie a.c., ora 12.00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului nr. POR 2016/2/2.1.A Microîntreprinderi, Axa prioritară 2 Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Potrivit reprezentanților instituției, modificarea a fost impusă de demararea cu întârziere a procesului de evaluare și selecție a proiectelor depuse în cadrul apelului. Cererile de finanțare respinse ca urmare a etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității pot fi redepuse, cu condiția respectării noului termen-limită. Nu pot fi redepuse proiectele după ce au fost respinse în cadrul etapei de evaluare tehnică și financiară. Toate proiectele redepuse sunt considerate, din punct de vedere procedural, cereri de finanțare nou-depuse.

„Evaluarea și selecția proiectelor se realizează în limita alocării financiare disponibile fiecărei regiuni de dezvoltare în parte. În acest sens, organismele intermediare POR publică lunar situația proiectelor depuse și gradul de acoperire a alocării financiare disponibile. Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate”, precizează ministerul, într-un comunicat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.