Aeroportul Henri Coandă, locul 34 în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din UE

Aeroportul Henri Coandă, locul 34 în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din UE

Telex » Știri 9 decembrie 2019  

U

PUBLICITATE
măr de 13,819 milioane de pasageri au tranzitat, în 2018, aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, în creştere cu 7,9% comparativ cu 2017, ceea ce îl plasează pe locul 34 în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din UE, în creştere faţă de locul 37 în 2017, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În cazul primelor 30 de aeroporturi din UE, cel mai puternic ritm de creştere a numărului de pasageri a fost înregistrat de aeroportul internaţional Liszt Ferenc din Budapesta (avans de 14% până la 14,801 milioane pasageri), urmat de aeroportul internaţional din Varşovia (13% până la 17,772 milioane pasageri) şi aeroporturile din Atena, Viena şi Helsinki (toate cu o creştere de 11%), urmate de aeroportul din Milano (10%) şi aeroporturile din Praga, Lisabona şi Madrid (toate cu o creştere de 9%).

Aeroportul londonez Heathrow a rămas şi în 2018 cel mai aglomerat aeroport din Uniunea Europeană cu 80 de milioane de pasageri, în creştere uşoară cu 3% comparativ cu 2017. Urmează aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu 72 de milioane de pasageri (+4%), aeroportul Schiphol din Amsterdam cu 71 de milioane de pasageri (+4%), aeroportul din Frankfurt cu 69 de milioane de pasageri (+8%) şi aeroportul Barajas din Madrid cu 56 milioane pasageri (+9%).

La nivelul Uniunii Europene, numărul de pasageri aerieni transportaţi în 2018 a atins un nivel record de 1,1 miliarde pasageri, cu aproape 63 de milioane (6%) mai mult decât în 2017 şi cu 43% mai mult decât cei 776 milioane pasageri transportaţi în anul 2010.

Conform datelor Eurostat, 19,317 milioane de pasageri au călătorit cu avionul în România în anul 2018, în creştere cu 7,7% comparativ cu 2017. Din numărul total, doar 1,420 milioane pasageri au călătorit în interiorul ţării, în timp ce marea majoritate (15,191 milioane) este reprezentată de pasagerii care au călătorit în UE.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri procentuale ale numărului pasagerilor aerieni comparativ cu 2017 au fost înregistrate în Lituania (19%), Letonia, Polonia şi Slovacia (toate cu 16%), Estonia şi Ungaria (ambele cu 14%), Malta (13%), Luxemburg (12%) şi Finlanda (11%).



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.