AFIR: O nouă versiune a Ghidului de implementare privind sprijinul pentru funcționarea și animarea Grupurilor de Acțiune Locală

AFIR: O nouă versiune a Ghidului de implementare privind sprijinul pentru funcționarea și animarea Grupurilor de Acțiune Locală

Numărul 30-31, 7-20 august 2018  »  Curier legislativ

Alexandra Rizea

A

PUBLICITATE
ia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet cele mai recente versiuni ale Ghidului de implementare și Manualului de procedură aferente submăsurii 19.4 prin care se acordă sprijin nerambursabil pentru cheltuieli de funcționare și animare ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), selectate și autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru programarea financiară 2014-2020.

De asemenea, pe site-ul AFIR au fost publicate și formularele specifice de plată valabile pentru submăsura (sM) 19.4 Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

„În sensul simplificării accesării fondurilor pe care le au la dispoziție GAL-urile, am operat mai multe modificări în Ghidul de implementare și în Manualul de procedură, printre care, cele mai importante, introducerea posibilității de a include în aceeași tranșă de plată activități prevăzute în cadrul mai multor rapoarte de activitate și posibilitatea depunerii rapoartelor prin mijloace electronice. Subliniez faptul că GAL-urile au o importanță deosebită pentru dezvoltarea comunităților locale din mediul rural și vin să completeze investițiile realizate prin alte linii de finanțare din PNDR 2020”, a menționat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

De asemenea – potrivit reprezentanților AFIR – versiunile actuale aduc o serie de clarificări privind cheltuielile de funcționare și animare în cadrul celor trei contracte de finanțare subsecvente încheiate între AFIR și beneficiari, dar și clarificări privind categoriile de cheltuieli eligibile/neeligibile privind funcționarea GAL. Alte modificări se referă la introducerea formularelor specifice de achiziție directă pentru beneficiarii finanțării în cadrul sM 19.4, precum și a unei declarații privind acceptul pentru utilizarea datelor cu caracter personal, semnată și datată de către reprezentantul legal, în vederea respectării prevederilor europene referitoare la protecția datelor personale.

Sprijinul public acordat beneficiarilor sM 19.4 este 100% nerambursabil, iar la nivelul fiecărei Strategii de Dezvoltare Locală (SDL), costurile de funcționare și de animare nu trebuie să depășească 20% (25% pentru ITI – Delta Dunării) din costurile publice totale efectuate pentru această strategie. Tipurile de cheltuieli eligibile în cadrul sM 19.4 vizează cheltuieli cu personalul, cheltuieli pentru servicii de consultanță tehnică și financiară, cheltuieli logistice, administrative și de deplasare pentru funcționarea GAL-urilor, cheltuieli pentru animare (informare și promovare), dar și cheltuieli pentru sărbători locale, festivaluri tematice, târguri de produse tradiționale și alte evenimente prin care se promovează teritoriul acoperit de GAL.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.