AFM: Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare pentru instalarea de sisteme fotovoltaice în gospodăriile izolate, prelungită până la 11 octombrie

AFM: Sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru instalarea de sisteme fotovoltaice în gospodăriile izolate, prelungită până la 11 octombrie

Telex » Știri 11 iulie 2019  

S

PUBLICITATE
nea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice a fost prelungită până la data de 11 octombrie 2019, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat citat de Agerpres. „Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicate pe site-ul AFM”, notează sursa citată.

Pentru acest an, suma alocată sesiunii de finanţare se ridică la 230 milioane lei.

Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în cotă de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Suma aprobată se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

AFM precizează că, în cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul Administraţiei, iar pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.