Alocaţii lunare de până la 750 lei pentru asistenţii personali care au în îngrijire adulţi cu handicap

Alocații lunare de până la 750 lei pentru asistenții personali care au în îngrijire adulți cu handicap

Telex » Știri 18 iulie 2018  

Executivul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieții copiilor și adulților cu dizabilități, în acord cu reglementările europene și internaționale în domeniu. „Astfel, în vederea dezinstituționalizării asumate de România în fața UE, până în anul 2020, noul act normativ prevede transformarea vechilor centre rezidențiale, astfel încât acestea să nu mai poată găzdui mai mult de 50 de beneficiari. Se renunță, astfel, la vechile centre, de tip «mamut», care găzduiau sute de persoane cu dizabilități, cu un management de multe ori nu foarte performant și personal insuficient pentru a răspunde nevoilor de reabilitare a persoanelor asistate”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS).

Centrele rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap vor fi de tip locuințe protejate, centre pentru viață independentă, centre de abilitare și reabilitare, centre de îngrijire și asistență, centre respiro – centre de criză. Finanțarea acestora va fi asigurată, în proporție de până la 90%, de la bugetul de stat.

„Autoritățile locale și județene au ca termen de realizare data de 31 decembrie 2018; în caz contrar, vor pierde, anual, câte 25% din finanțarea asigurată de la bugetul de stat. Noile tipuri de centre vor putea fi finanțate atât prin fonduri europene, cât și prin Programele de Interes Național lansate deja de Guvern. Cele două măsuri – pe de o parte pierderea treptată a finanțării pentru vechile centre «mamut», iar pe de alta finanțarea celor de tip nou – sunt menite să impulsioneze autoritățile competente să accelereze procesul de reformare”, se menţionează în comunicat.

Noul act normativ creează și cadrul legal pentru finanțarea măsurilor de protecție asigurate de furnizori privați (asociații și fundații) de la bugetul de stat. „Paradigma se schimbă în sensul că nu se va mai finanța locul într-o instituție, ci serviciile oferite persoanelor cu dizabilități, cu accent pe nevoile persoanei, și nu pe cele ale unui sistem învechit, care a devenit neperformant”, subliniază reprezentanţii MMJS.

O altă schimbare introdusă de noul act normativ se referă la introducerea unei alocații lunare pentru asistentul personal profesionist care are în îngrijire un adult cu handicap, astfel încât acesta să poată asigura condiții de locuit, hrană și îmbrăcăminte. Astfel, asistentul care îngrijește un adult cu handicap accentuat va primi 600 de lei pe lună, iar unul care îngrijește un adult cu handicap grav va primi 750 de lei lunar, sume care se adaugă salariului.

De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități se introduce o legitimație, care se eliberează de către DGASPC, pentru a se evita folosirea abuzivă a certificatului de handicap. În baza legitimației, persoana cu handicap va putea beneficia de toate drepturile și facilitățile conferite de lege, cum ar fi să meargă la film, la evenimente culturale și sportive, cu transportul interurban etc.

Biletul unic de transport interurban este, de asemenea, introdus prin noua OUG. Până acum, biletele de călătorie erau tipărite de operatorul de transport și asigurau călătoria, spre exemplu, fie doar cu trenul, fie doar cu autobuzul. De acum, beneficiarul va putea folosi combinat tipurile de transport.

În ceea ce privește nivelul de finanțare nerambursabilă pentru proiectele ONG-urilor cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, procentajul va crește de la 90% în prezent, la 98%. „Cu alte cuvinte, ONG-urile vor fi sprijinite să se implice și mai mult, în condițiile în care s-a constatat că acestea nu accesau fonduri nerabursabile pentru că nu aveau cota de 10% necesară cofinanțării, iar banii rămâneau necheltuiți”, precizează MMJS.

De asemenea, prin noul act normativ cresc și sancțiunile pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Astfel, amenzile – care se aplică în cazul  împiedicării accesului la evenimente culturale, educative și sportive, la servicii de transport, la acces în instituții etc. – cresc de la 6.000 – 12.000 de lei la 10.000 – 20.000 de lei.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.