Amenzi de circa 1,42 milioane euro aplicate de Inspecţia Muncii în perioada 8-26 iulie

Amenzi de circa 1,42 milioane euro aplicate de Inspecția Muncii în perioada 8-26 iulie

Telex » Știri 14 august 2019  

I

PUBLICITATE
cţia Muncii a desfăşurat, în perioada 8-26 iulie 2019, acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,421 milioane euro (6,724 milioane lei), conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

În timpul controalelor au fost depistate 325 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre acestea câte 26 erau din judeţele Constanţa şi Prahova, 25 din Argeş şi 24 din judeţul Bihor.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 3.774 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 5.904.600 de lei, din care 4.480.000 lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 1.151 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 2.582 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 819.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 416 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate drept accidente de muncă. Dintre acestea, 162 au avut loc în Bucureşti, 56 în Argeş şi 51 în judeţul Timiş.

Instituţia menţionează că în perioadele 6-8 iunie, 12-14 iunie, 19-21 iunie şi 25-27 iunie 2019, s-au desfăşurat, la nivel naţional, acţiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor - cod CAEN 41,42,43, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (timp de muncă şi de odihnă; salarizare) atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Muncii privind încadrarea în muncă a persoanelor pentru prestarea de activităţi specifice domeniului construcţiilor, după cum urmează: primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă; primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţi; primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care contractul individual de muncă este suspendat; primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, identificate în timpul vizitelor de control, au vizat situaţiile în care: nu sunt acordate şi folosite echipamente de protecţie individuală împotriva căderilor (EIP); nu sunt utilizate echipamente de muncă corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, cum sunt balustradele solide (suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi protecţie intermediară), platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălţime şi care să nu fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele sau ale unei scări; nu este asigurată o instruire adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii pentru toţi lucrătorii; nu este verificat modul în care sunt protejate şi utilizate platformele de lucru, pasarelele şi scările schelelor astfel încât lucrătorii să nu cadă sau să fie expuşi căderilor de obiecte.

Potrivit comunicatului, în domeniul relaţiilor de muncă, valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor este de 8.229.400 lei, 515 persoane au fost depistate prestând munca nedeclarată, au fost constatate 7 infracţiuni pentru încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau nerespectarea regimului de muncă al minorilor şi au fost dispuse 2.347 de măsuri pentru remedierea deficienţelor.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 1.368.000 de lei, iar pentru cele 3.533 de deficienţe constatate, s-au dispus 3.534 de măsuri pentru remedierea acestora.

Mihail Adrian Oprescu, inspector general de stat, a declarat că modul în care vor fi realizate măsurile dispuse în această campanie va fi monitorizat de către inspectoratele teritoriale de muncă cu ocazia controalelor efectuate în Campania naţională privind modul în care angajatorii previn căderile de la înălţime în şantierele temporare şi mobile", din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2019.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.