ANAF a implementat poprirea electronică

Telex » Știri 23 iunie 2017  

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat astăzi că este funcţional sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice. Prin intermediul acestui sistem, potrivit ANAF, este asigurată o comunicare rapidă şi eficientă a actelor de executare si sunt înlăturate deficienţele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligaţiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puţin afectată. ”Sistemul de comunicare a actelor de executare catre institutiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță este realizat în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora. Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, se arată în comunicat. 

Acest sistem asigură, potrivit Fiscului, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice, respectiv a adreselor de înfiinţare a popririi banilor şi a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti. Obiectivele implementarii acestui sistem sunt, potrivit ANAF, scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părţile implicate şi ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.