ANAF a publicat proiectul de Ordin privind Procedura de regularizare a obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii/reîncadrării formei unei activităţi de către organul fiscal central

ANAF a publicat proiectul de Ordin privind Procedura de regularizare a obligațiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacții/reîncadrării formei unei activități de către organul fiscal central

Telex » Știri 21 ianuarie 2019  

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de Ordin privind Procedura de regularizare a obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii/reîncadrării formei unei activităţi de către organul fiscal central.

În Referatul de aprobare a actului normativ se arată că, potrivit prevederilor art. 11 alin.(1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii. Ca atare, prin alin. (1) al art. 171 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat faptul că obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii, potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor se consideră, în totalitate, indiferent de bugetul unde au fost ulterior distribuite, a reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării, cu regularizarea ulterioară între bugete. „Pentru punerea în practică în mod unitar a acestor prevederi, se impune elaborarea unei proceduri de aplicare a acestora”, menţionează reprezentanţii ANAF. Pe de altă parte, alin. (2) al art. 171 din Legea nr. 207/2015 prevede că procedura de aplicare a acestor prevederi se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

În acest sens, a fost elaborat acest proiect de ordin, care reglementează următoarele:

Dispoziţii generale, unde se menţionează faptul că sumele stabilite de organul fiscal central se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente anterior reconsiderării, indiferent dacă, din punct de vedere fiscal, în urma reconsiderării/reîncadrării, are loc translatarea obligaţiilor fiscale de la o persoană fizică/juridică la altă persoană fizică/juridică;

Procedura de regularizare a plăţilor anticipate în cazul reconsiderării unei tranzacţii pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice şi care a fost reîncadrată ca activitate independentă, de către compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul organului fiscal central competent;

Procedura de regularizare a plăţilor anticipate în cazul reconsiderării unei tranzacţii pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice şi care a fost reîncadrată ca activitate independentă, ca urmare a declarării de către contribuabil a veniturilor obţinute din activităţi independente;

Procedura de regularizare a plăţilor anticipate în cazul reîncadrării formei unei activităţi, din activitate independentă în activitate dependentă, de către compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală;

modelul formularelor:

  • Cerere de regularizare a obligaţiilor fiscale ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii;
  • Situaţia plăţilor obligaţiilor fiscale efectuate de contribuabili pentru care a fost reîncadrată forma unei activităţi;
  • Referat privind regularizarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabili ca urmare a reconsiderării unei tranzancţii/reîncadrării formei unei activităţi;
  • Decizia de regularizare a obligaţiilor fiscale considerate a fi achitate anticipat în cazul reconsiderării unei tranzacţii/reîncadrării formei unei activităţi.

Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF privind Procedura de regularizare a obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii/ reîncadrării formei unei activităţi de către organul fiscal central, precum şi Referatul de aprobare pot fi consultate pe site-ul ANAF, la secţiunea Transparenţă decizională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.