ANCOM: Consultare publică privind serviciul universal în domeniul serviciilor poștale

ANCOM: Consultare publică privind serviciul universal în domeniul serviciilor poștale

Numărul 22, 12-18 iunie 2018  »  Curier legislativ

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat în consultare publică un chestionar privind implementarea serviciului universal în domeniul serviciilor poștale. Opiniile exprimate cu ocazia acestei consultări vor servi la fundamentarea deciziilor ANCOM privind necesitatea desemnării unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal, precum și, în cazul demarării de către ANCOM a unei proceduri în acest sens, a stabilirii obligațiilor ce vor fi impuse în sarcina furnizorului/furnizorilor de serviciu universal.

Astfel, Autoritatea a elaborat un chestionar care se adresează tuturor actorilor activi pe piața serviciilor poștale din România (furnizori de servicii poștale, asociații ale consumatorilor și ale industriei poștale, comercianți online etc.) pentru a afla opinia acestora cu privire la implementarea serviciului universal începând cu anul 2019. Cei interesați sunt invitați să-și exprime opinia asupra necesității și oportunității desemnării unuia sau a mai multor furnizori de serviciu universal pentru furnizarea unui set minim de servicii din sfera serviciului universal, a perioadei optime pentru care consideră utilă această desemnare, precizând și care sunt categoriile de servicii pentru care consideră necesară existența unui furnizor desemnat. De asemenea, se pot exprima opinii asupra obligațiilor care ar trebui impuse furnizorului sau furnizorilor de serviciu universal poștal, respectiv asupra frecvenței de livrare impuse pentru localitățile aflate în cazuri sau în condiții geografice excepționale, a programului cu publicul pentru fiecare punct de acces și a repartiției acestor puncte de acces în raport cu populația sau a posibilității asocierii dintre doi sau mai mulți furnizori pentru a realiza acoperirea geografică impusă furnizorului de serviciu universal.

ANCOM invită toate persoanele interesate să transmită răspunsuri la întrebările din chestionarul publicat pe pagina de internet a ANCOM, aici, până cel târziu la data de 29 iunie 2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, București), direct la registratură sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Serviciul universal reprezintă instrumentul legislativ prin intermediul căruia este asigurat dreptul fiecărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor. Prin urmare, asigurarea furnizării acestor servicii de bază, prin impunerea de obligații specifice în sarcina unuia sau a mai multor furnizori de servicii poștale, are ca scop facilitarea incluziunii sociale a unor anumite categorii de populație sau a unor zone defavorizate, preponderent rurale, ca urmare a eșecului pieței de a furniza servicii pe baze comerciale, în condițiile ce guvernează conceptul de serviciu universal.

În prezent, în România, Compania Națională Poșta Română S.A. (CNPR) este desemnată ca furnizor de serviciu universal de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2018, având o serie de drepturi și obligații stabilite prin intermediul Deciziei președintelui ANCOM nr. 1158/2013, cu modificările și completările ulterioare. După expirarea acestei perioade, în vederea asigurării continuității furnizării serviciului universal, este necesară analizarea măsurii în care este oportună organizarea unei noi proceduri de desemnare ori dacă serviciile din sfera serviciului universal pot fi asigurate prin intermediul mecanismelor concurențiale din piață.

Serviciile incluse în sfera serviciului universal sunt:

a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale având ca obiect trimiteri de corespondență, pachete mici și imprimate, în greutate de până la două kg, inclusiv;
b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg, inclusiv;
c) distribuirea coletelor poștale în greutate de până la 20 kg, inclusiv, expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
d) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale din categoria prevăzută la lit. a);
e) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale din categoriile prevăzute la lit. a) – c);
f) colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor interne și internaționale.

(Copyright foto: comzeal / 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.