ANCOM: Relațiile contractuale, principala nemulțumire a utilizatorilor de servicii de comunicații electronice

ANCOM: Relațiile contractuale, principala nemulțumire a utilizatorilor de servicii de comunicații electronice

Telex » Știri 11 februarie 2019  

În 2018, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a primit și soluționat 3.611 reclamații de la utilizatorii de comunicații electronice și servicii poștale din România.

Din totalul reclamațiilor primite de Autoritate în anul anterior, 87% au vizat serviciile de comunicații electronice, principalele nemulțumiri reclamate vizând aspecte care țin de relația contractuală cu furnizorii de servicii de comunicații electronice. Astfel, utilizatorii au semnalat probleme privind încetarea contractelor (17% dintre reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), facturarea acestor servicii (12%), nerespectarea contractelor de către furnizori (11%) și derularea contractelor la distanță (9%).

Peste 21% dintre petițiile trimise la ANCOM au vizat probleme întâlnite în procesul de portare a numerelor de telefon.

În creștere față de anul precedent au fost reclamațiile privind serviciul de roaming (14%), acestea vizând în special condițiile de utilizare a serviciilor de roaming în Spațiul Economic European (Roam like at home).

8% (în scădere cu 14 puncte procentuale față de anul precedent) din totalul reclamațiilor înregistrate la ANCOM anul trecut au avut ca subiect furnizarea serviciilor poștale. Problemele semnalate de utilizatorii serviciilor poștale au fost legate de termenul de livrare a trimiterilor poștale (22% din totalul reclamațiilor), nelivrarea trimiterilor poștale (19%), deteriorarea trimiterilor poștale (17%) și pierderea sau furtul acestora (15%).

5% din totalul petițiilor primite de ANCOM în 2018 au vizat aspecte referitoare la echipamente radio, regimul reţelelor de infrastructură sau procedura de alocare a frecvenţelor pentru emisiile radio.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.