ANOFM organizează bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la 18 octombrie

ANOFM organizează bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la 18 octombrie

Telex » Știri 17 septembrie 2019  

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță organizarea bursei locurilor de muncă pentru absolvenți la data de 18 octombrie 2019. Evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung. La acest eveniment, pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia”, precizează ANOFM, într-un comunicat.

Locurile de desfășurare a bursei în București și în țară, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori, precum și alte detalii, vor fi anunțate în timp util, pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro) și pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/fiiinformat/).

ANOFM menţionează că agenții economici care doresc să participe la această acțiune organizată la nivel național se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora au sediul, datele de contact ale acestora fiind disponibile pe pagina www.anofm.ro la secțiunea Contact/Contact AJOFM. „Precizăm că participarea la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți este gratuită atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă”, se subliniază în comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.