ANPIS: Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în august a depăşit 586 milioane lei

ANPIS: Valoarea alocațiilor de stat pentru copii plătite în august a depășit 586 milioane lei

Telex » Știri 23 septembrie 2019  

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în august 2019 au totalizat 586,73 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 166,97 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), informează Agerpres. În august 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.513.966 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 328.358 şi în judeţele Iaşi - 178.111, Suceava - 131.249 şi Bacău - 125.980.

La finele lunii august erau suspendaţi de la plată 163.704 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti - 12.458, Iaşi - 8.887, Suceava - 8.127 şi Timiş - 7.537.

De asemenea, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu, în sumă de 19,099 milioane lei.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Alocaţia de stat pentru copii este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.