ANRE: Prețul energiei electrice pentru populație va crește cu 8% de la 1 iulie doar în cazul contractelor cu furnizorii de ultimă instanță (FUI)

Telex » Știri 23 iunie 2017  

Preţul energiei electrice pentru populaţie va creşte cu 8% de la 1 iulie doar în cazul contractelor cu furnizorii de ultimă instanţă (FUI), dar consumatorii pot obţine preţuri mai bune pe piaţa liberă, în condiţiile în care comparatorul de preturi afişat pe site-ul ANRE cuprinde multe oferte sub preţul aprobat joi pentru energia furnizată în cadrul serviciului universal, potrivit datelor transmise astăzi, la solicitarea News.ro, de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

ANRE a aprobat ieri ordinul privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de FUI clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienţilor casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la sfârşitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienţii casnici.

Ieri, autoritatea a decis avizarea tarifelor de tip componentă piaţă concurenţială (CPC), cu modificări faţă de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul al treilea, clienţilor finali casnici şi noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. „Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienţilor casnici şi este achiziţionată de FUI exclusiv din piaţa concurenţială, unde preţul energiei electrice a înregistrat o creştere cu 24% faţă de trimestrul II. În aceste condiţii, deşi FUI au propus creşteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităţilor şi tendinţelor din piaţă, ANRE a considerat justificată o creştere medie la nivel naţional a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se arată în comunicat.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.