ANRE: Românii au stat fără electricitate aproape şapte ore în medie, anul trecut

ANRE: Românii au stat fără electricitate aproape șapte ore în medie, anul trecut

Telex » Știri 18 iulie 2019  

Românii au petrecut aproape şapte ore anul trecut fără energie electrică, în medie, ca urmare a penelor de curent sau a lucrărilor la reţele, faţă de maximul de două ore şi jumătate în ţările avansate, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cu privire la standardul de performanţă în distribuţia şi transportul de energie, informează Agerpres. Astfel, la nivel naţional, întreruperile în alimentarea cu energie au totalizat 407,73 de minute pe utilizator, anul trecut. Din acestea, 224 minute/utilizator au fost întreruperile neplanificate, adică penele de curent, iar 183 de minute au reprezentat întreruperi ca urmare a unor lucrări planificate.

Spre comparaţie, intervalul de valori în ţările europene avansate este de circa 40-150 de minute pe an, notează reprezentanţii ANRE.

Este vorba despre indicatorul de referinţă SAIDI (System Average Interruption Duration Index), care reprezintă timpul mediu de întrerupere calculat ca o medie ponderată, împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi (mai lungi de trei minute) la numărul total de utilizatori.

În total, în România există 9.448.823 de utilizatori de energie, din care 5.170.629 în mediul urban şi 4.278.194 în cel rural.

Din numărul total total, doar 0,25% sunt racordaţi la reţelele de medie şi înaltă tensiune, iar restul, la joasă tensiune.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.