APIA: Astăzi începe sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite

APIA: Astăzi începe sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite

Telex » Știri 16 septembrie 2019  

S

PUBLICITATE
nea de depunere a cererilor de sprijin sau plată pentru accesarea schemelor de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” se desfăşoară în intervalul 16 septembrie – 13 decembrie, iar alocarea financiară este de 15 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat citat de Agerpres. Conform APIA, este vorba despre lansarea celei de a 4-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru această Schemă de ajutor de stat, aferentă Submăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţi pădurilor”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Condiţiile privind depunerea şi selectarea cererilor de sprijin, respectiv semnarea angajamentelor multianuale, sunt detaliate în cadrul Ghidului solicitantului pentru accesarea acestei scheme de ajutor de stat, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 476/09.09.2019 şi care poate fi consultat pe site-ul APIA.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.