Articole din numărul 37, 13-19 decembrie 2016

Pur și simplu

Pur și simplu

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Atât în scris, cât și în exprimarea verbală ne este dat să întâlnim deseori formule de genul celei din titlul însemnărilor de față, dar și altele foarte apropiate, precum „în cea mai pură manieră”, „în cel mai pur stil”, „într-o viziune de cea mai pură extracție ideatică”. Astfel, în centrul formulărilor evocate se află adjectivul „pur”, iar principala eroare vizează utilizarea superlativului.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Delegație a CECCAR, prezentă la Bruxelles cu ocazia aniversării Federației Experților Contabili Europeni, devenită Accountancy Europe: un nou logo, un nou moto, un nou președinte

Delegație a CECCAR, prezentă la Bruxelles cu ocazia aniversării Federației Experților Contabili Europeni, devenită Accountancy Europe: un nou logo, un nou moto, un nou președinte

Aniversarea Federației Experților Contabili Europeni

La finalul unui proces îndelungat și minuțios de redefinire a mărcii, imaginii și filosofiei sale organizaționale, Federația Experților Contabili Europeni a marcat, la 7 decembrie a.c., sărbătorirea a 30 de ani de existență cu trecerea la o nouă denumire și un nou logo.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Accountancy Europe: Redefinirea conceptelor de „încredere, integritate și transparență” pentru următorii 30 de ani – interviu cu directorul executiv, Olivier Boutellis-Taft

Accountancy Europe: Redefinirea conceptelor de „încredere, integritate și transparență” pentru următorii 30 de ani – interviu cu directorul executiv, Olivier Boutellis-Taft

Aniversarea Federației Experților Contabili Europeni

Pentru a marca sărbătorirea a 30 de ani de existență a Federației Experților Contabili Europeni (FEE) și transformarea sa în Accountancy Europe, directorul executiv, Olivier Boutellis-Taft, explică modul în care comandamentele de bază ale Federației, „încredere, integritate și transparență”, sunt, acum mai mult ca niciodată, stringente și relevante.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

Agenda CECCAR

Asociația Oamenilor de Afaceri (AOA) Argeș a organizat, la 8 decembrie a.c., cea de-a XIII-a ediție a Galei AOA Argeș, eveniment care a reunit peste 350 de participanți, antreprenori argeșeni, dar și din alte zone ale țării, autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului academic. Alocuțiunile invitaților au vizat stadiul mediului de business argeșean și acțiunile care trebuie avute în vedere pentru dezvoltarea acestui sector, precum și o mai bună colaborare cu exponenții vieții politice, administrative și de afaceri de la nivel local pentru ca rezultatul să se reflecte într-o economie ascendentă.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Filiala CECCAR Prahova: Pentru dumneavoastră, doamnelor – ediția a IV-a

Filiala CECCAR Prahova: Pentru dumneavoastră, doamnelor – ediția a IV-a

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Prahova, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Prahova și Ploiești Shopping City, a organizat, la 8 decembrie a.c., cea de-a IV-a ediție a evenimentului Pentru dumneavoastră, doamnelor, cu tema În așteptarea sărbătorilor de iarnă. Acțiunea, desfășurată la Cinema City din Ploiești Shopping City, a reunit reprezentante de marcă ale antreprenoriatului românesc, cu precădere cel prahovean, femei-manager care conduc afaceri de succes, alături de reprezentante ale administrației publice, învățământului, sănătății, culturii, presei, precum și din alte domenii.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Ședința Grupei de lucru Raportare corporativă a FEE

Ședința Grupei de lucru Raportare corporativă a FEE

Agenda CECCAR

La Bruxelles s-a desfășurat, la 1 decembrie a.c., ședința Grupei de lucru Raportare corporativă a Federației Experților Contabili Europeni (FEE), la care a luat parte și reprezentantul CECCAR în această structură de lucru. Ședința a fost deschisă cu o dezbatere pe marginea relațiilor dintre FEE și Consiliul Internațional pentru Raportare Integrată (IIRC), urmând o discuție cu reprezentantul European Securities and Markets Authority (ESMA) (...).

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Africa de Sud: Ședința Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public

Africa de Sud: Ședința Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public

Agenda CECCAR

Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB) s-a reunit în ședință de lucru la Stellenbosch (Africa de Sud), în perioada 6-9 decembrie a.c., pentru a discuta aspecte legate de guvernare și strategie, precum și pentru a avansa în proiectele pe care Consiliul le are pe agenda de lucru. La ședință a participat și reprezentantul profesiei contabile din România în IPSASB, specialist în contabilitatea din sectorul public.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Un Parlament nou – șansa unui „nou început”

Un Parlament nou – șansa unui „nou început”

Comentariul ediției

Teodor Brateș

La ora apariției numărului de față al publicației noastre se cunosc rezultatele oficiale aproape complete ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie a.c. Astfel, se configurează, în primul rând, structura politică a actualului Parlament al României. Programele electorale au oferit, la rândul lor, o anumită perspectivă a obiectivelor Legislativului pentru mandatul constituțional de patru ani. Similitudinea unor „ținte”, centrate mai ales pe posibile efecte sociale, îndreptățește, în mare măsură, predicțiile referitoare la agenda noului Parlament.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Start spre Centenar: „depozitele memoriei”

Start spre Centenar: „depozitele memoriei”

Eveniment

Alexandra Rizea

La 6 decembrie a.c. s-a vernisat, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, expoziția Start spre Centenar. Astfel, se poate considera că în Capitala României s-au inaugurat manifestările oficiale dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. În ceea ce privește acest veritabil eveniment, trebuie remarcat, înainte de toate, că amintitul Start a fost inspirat, atât tematic, cât și metodologic, prin punerea accentului pe document, pe mărturia de necombătut, cea mai fertilă cale de scriere a istoriei adevărate, cu luminile și umbrele ei.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș alege tot profesia de contabil”

„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș alege tot profesia de contabil”

Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu ec. Cornel Nicolescu, președintele Filialei CECCAR Călărași: „Primele legături cu profesia contabilă le-am avut la începutul anilor '90. Îmi aduc aminte că la societatea comercială unde lucram își desfășura activitatea un contabil aflat aproape de vârsta pensionării. La un moment dat, m-a întrebat: „N-ai vrea să devii contabil? Dacă vrei, vino și stai lângă mine pentru că meseria «se fură»”.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Vulpoi & Toader Management – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Ilfov

Vulpoi & Toader Management – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Ilfov

Cariere. Drumul spre performanță

Înființată în anul 2004, societatea Vulpoi & Toader Management (VTM) oferă, prin intermediul unei echipe multidisciplinare formate din 70 de profesioniști, servicii integrate de contabilitate și consultanță de business. VTM s-a dezvoltat într-un ritm rapid pentru a răspunde nevoilor complexe ale unui portofoliu de 300 de clienți care activează în domenii diverse de activitate, precum: uleiuri minerale, servicii IT, telecomunicații, construcții, comerț, cinematografie și servicii imobiliare.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Profesia contabilă în economia globală şi digitală

Profesia contabilă în economia globală și digitală

Expertiza și auditul afacerilor

Robert Aurelian Șova, Florin Dobre

În noul context economic, caracterizat prin globalizare și digitalizare, profesionistul contabil trebuie să dețină competențele necesare furnizării de valoare adăugată investitorilor, companiilor și instituțiilor de reglementare. Expertiza profesionistului contabil în sintetizarea și prezentarea datelor și informațiilor face din acesta soluția ideală în asigurarea relevanței, fiabilității, transparenței și accesibilității în timp util a datelor.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Anularea din oficiu a codului de TVA în cazul în care societatea nu a depus niciun decont de taxă pentru șase luni/două trimestre consecutive

Anularea din oficiu a codului de TVA în cazul în care societatea nu a depus niciun decont de taxă pentru șase luni/două trimestre consecutive

Expertiza și auditul afacerilor

Cristian Marinescu

În activitatea economică a unui contribuabil există situații în care acesta își poate pierde codul de TVA. În articolul de față prezentăm cazul în care organele fiscale pot anula din oficiu codul de înregistrare în scopuri de taxă, atunci când societatea nu a depus niciun decont de TVA pentru șase luni, respectiv pentru două trimestre consecutive, după caz.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


CNIPMMR: Noul proiect de lege privind CES conține numeroase disfuncționalități și nu rezolvă problemele cu care se confruntă instituția

CNIPMMR: Noul proiect de lege privind CES conține numeroase disfuncționalități și nu rezolvă problemele cu care se confruntă instituția

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social (CES) și desemnarea reprezentanților României în Comitetul Economic și Social European (CESE) „conține numeroase disfuncționalități, acesta nereușind să rezolve problemele reale care împiedică funcționarea acestei instituții”.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


200 de milioane de euro pentru stimularea investițiilor IMM-urilor

200 de milioane de euro pentru stimularea investițiilor IMM-urilor

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Executivul a aprobat o hotărâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat Scale Up având ca obiectiv stimularea investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii, în valoare totală maximă de 900 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 200 de milioane de euro, pentru perioada 2017-2020.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Schemă de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor efectuate de investitori individuali – business angels

Schemă de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor efectuate de investitori individuali – business angels

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Guvernul a stabilit, printr-un memorandum, instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind stimularea investitorilor individuali de a realiza investiții de capital pentru sprijinirea IMM-urilor. Schema nu instituie direct măsuri de ajutor de minimis, ci prevede facilități fiscale pentru persoanele fizice care investesc în societăți, conform Legii nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angels.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.