Articole din numărul 6, 19-25 febr. 2019

Se va înfiinţa Registrul naţional al riscurilor pentru sănătate în relaţie cu factorii de mediu

Se va înființa Registrul național al riscurilor pentru sănătate în relație cu factorii de mediu

Direct de la sursă

Executivul a aprobat o Hotărâre privind înființarea și funcționarea Registrului național al riscurilor pentru sănătate în relație cu factorii de mediu – ReSanMed. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, acesta reprezintă un sistem informatic, o platformă unică ce va fi ...

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


Noi reglementări vor permite cetățenilor europeni să economisească mai ușor pentru pensie

Noi reglementări vor permite cetățenilor europeni să economisească mai ușor pentru pensie

Direct de la sursă

Instituțiile UE au convenit asupra unor noi norme, care le vor permite cetățenilor să economisească mai ușor pentru pensie. Astfel, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, reprezentanții permanenți la UE ai statelor membre au aprobat zilele trecute acordul obținut la 13 decembrie între Președinția Consiliului și Parlamentul European referitor la propunerea privind „produsul paneuropean de pensii” (PEPP), care reprezintă o nouă categorie de plan de pensii personale.

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


Program de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea stațiunilor balneare

Program de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare

Direct de la sursă

Executivul a aprobat un Memorandum cu privire la încadrarea schemei de minimis privind „Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare” în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român. „Guvernul asigură, astfel, toate resursele bugetare necesare pentru schema de ajutor de minimis de până la 200.000 de euro pentru finanțarea investițiilor în modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare din România, care va fi operaționalizată prin hotărâre de guvern”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


UE va dispune de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor

UE va dispune de un cadru mai solid de reglementare și supraveghere a băncilor

Direct de la sursă

Ambasadorii la UE au aprobat un acord la care Președinția română a Consiliului UE și Parlamentul European (PE) au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite care urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE. „Măsurile de reducere a riscurilor convenite acum dau asigurări că ...

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


Noi norme ale UE reduc costurile şi birocrația pentru cetățenii care locuiesc sau lucrează în alt stat membru

Noi norme ale UE reduc costurile și birocrația pentru cetățenii care locuiesc sau lucrează în alt stat membru

Direct de la sursă

Începând din 16 februarie a.c., în întreaga Uniune Europeană se aplică noile norme ale UE vizând reducerea costurilor și a formalităților pentru cetățenii care locuiesc în afara țării lor de origine, a anunțat Executivul comunitar. În prezent, cetățenii care se mută sau locuiesc în ...

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


Creşterea economică, de la simple impresii la abordări ştiinţifice

Creșterea economică, de la simple impresii la abordări științifice

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Nu este nimic neobișnuit în faptul că au avut și au loc dezbateri pe tema ritmului de creștere a economiei românești în 2018, cu deschiderea, la rândul ei, firească spre anul în curs și spre un orizont temporal mai îndelungat. Ceea ce atrage, însă, cu deosebire atenția, în legătură ...

Nr. 6, 19-25 febr. 2019


Are cartea tipărită viitor? Un răspuns de la Bruxelles

Are cartea tipărită viitor? Un răspuns de la Bruxelles

Eveniment

Alexandra Rizea

Din foarte multe motive, marile case editoriale din Europa și de pe alte continente și-au îndreptat atenția spre cea de-a 50-a ediție a Târgului de Carte de la Bruxelles. Pe prim-plan s-a situat, desigur, semnificația unei astfel de ediții jubiliare, îndeosebi faptul că, din capitala Belgiei ...

Nr. 6, 19-25 febr. 2019



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.