ASF a publicat ghidul destinat clienților și păgubiților Carpatica Asig

Telex » Știri 29 iulie 2016  

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat ghidul destinat clienţilor şi păgubiţilor Carpatica Asig, societate de asigurări care a rămas fără autorizaţie de funcţionare în urma constatării insolvenţei, potrivit unui comunicat al Autorităţii. Conform ASF, publicaţia include un set de întrebări şi răspunsuri pentru situaţii cu care se pot confrunta cei care deţin o poliţă la societatea Carpatica Asig sau cei care au suferit o daună provocată de un asigurat al societăţii.

Printre cele mai importante teme prezentate în cadrul ghidului se numără: măsurile de protecţie pentru consumatori în cazul declarării falimentului Carpatica, valabilitatea poliţelor de asigurare încheiate la Carpatica, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, termenele pe care asiguraţii/păgubiţii Carpatica Asig trebuie să le aibă în vedere etc. De asemenea, consumatorii pot afla care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru a recupera creanţa de asigurare, cum poate fi denunţată o poliţă încheiată la Carpatica Asig şi cum trebuie formulată o cerere către FGA.

Ghidul, care poate fi consultat pe site-ul ASF, face parte din seria de proiecte iniţiate de ASF, menite să contribuie la o mai bună informare şi protecţie a consumatorului de servicii financiare non-bancare.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.