Au fost aprobate normele privind acordarea titlului de incubator de afaceri

Au fost aprobate normele privind acordarea titlului de incubator de afaceri

Numărul 4, 7-13 februarie 2017  »  Direct de la sursă

A

PUBLICITATE
st aprobate, prin ordin al ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, normele de aplicare privind incubatoarele de afaceri, titlul de incubator care va fi acordat solicitanților, regulamentul de selectare și numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică, și constituirea Comisiei cu atribuții în domeniul incubatoarelor de afaceri.

Titlul de incubator de afaceri se acordă în urma depunerii următoarelor documente:
  • cererea pentru acordarea titlului de incubator de afaceri;
  • studiul de fezabilitate pentru incubatorul de afaceri;
  • planul de afaceri;
  • dovada existenței infrastructurii incubatorului de afaceri;
  • contractele încheiate de către administratorii, fondatorii sau proprietarii infrastructurii incubatorului cu furnizorii de utilități.

Ca urmare a obținerii titlului de incubator, solicitantul va avea obligația incubării unui număr de minimum 16 societăți și crearea de minimum 32 de locuri de muncă, pentru fiecare ciclu de incubare.

Potrivit Legii nr. 102/2016, incubatorul de afaceri este o structură de sprijin al afacerilor care are ca scop să ajute la dezvoltarea firmelor membre în perioada de început, prin asigurarea unor facilități comune și a suportului managerial necesar. Incubatorul de afaceri are ca scop crearea unui mediu favorabil, sustenabil pentru întreprinderile mici și mijlocii nou-înființate, stimulându-le potențialul de dezvoltare și de viabilitate. Pentru încurajarea înființării de incubatoare de afaceri, legea prevede acordarea de facilități fondatorului, printre care:
  • scutirea de la plata impozitului pe teren, corespunzător terenului aferent infrastructurii incubatorului de afaceri;
  • scutirea de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura incubatorului de afaceri;
  • scutiri de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale;
  • alte facilități care pot fi acordate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale sau centrale.

Titlul de incubator de afaceri se acordă pe o perioadă de 10 ani, putând fi prelungit pentru perioade similare.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.