Au fost publicate normele schemei de ajutor de minimis ale programului Start-Up Nation

Numărul 17, 9-15 mai 2017  »  Prim-plan decizional

M

PUBLICITATE
terul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat normele schemei de ajutor de minimis ale programului Start-Up Nation, modificate în urma aprobării amendamentelor la proiectul Legii de aprobare a OUG nr. 10/2017, lista codurilor CAEN eligibile în cadrul schemei, precum și modelul de plan de afaceri, care pot fi studiate accesând linkul.

„Astfel, antreprenorii interesați să aplice pentru accesarea finanțării nerambursabile oferite în cadrul programului Start-Up Nation vor avea timp, până la operaționalizarea programului, estimată pentru începutul lunii iunie, să se familiarizeze cu cerințele de eligibilitate și să pregătească documentația de înscriere”, precizează reprezentanții ministerului, într-un comunicat.

Instituția reamintește că „lansarea Start-Up Nation este asumată prin Programul de Guvernare pentru trimestrul II din 2017 și poate deveni operațional numai după promulgarea de către Administrația Prezidențială a Legii de aprobare a OUG 10/2017 și publicarea ei în Monitorul Oficial”.

„Legea de aprobare a OUG nr. 10/2017 a trecut printr-un amplu proces de consultare în Parlament, în timpul căruia ordonanței inițiale, aprobată în luna ianuarie, i-au fost aduse modificări semnificative în sprijinul beneficiarilor, referitoare la mecanisme și facilități acordate. Printre acestea, se regăsesc: introducerea mecanismului cererii de plată, diminuarea obligativității antreprenorului beneficiar de a angaja o persoană în loc de două persoane și de a menține locul de muncă nou creat doi ani în loc de trei ani sau facilitatea ca dovada locului de muncă nou creat să se poată face cel târziu până la depunerea ultimei cereri de plată sau rambursare. De asemenea, s-a simplificat și debirocratizat procedura administrativă de depunere a documentelor justificative în vederea înscrierii proiectului: pe lângă îmbunătățirea platformei electronice, nu se mai solicită, de exemplu, beneficiarului, certificatul constatator de la Registrul Comerțului. Noutățile, avantajoase pentru beneficiari, se referă la condițiile de eligibilitate, implementarea mecanismului cererilor de plată pe modelul celui utilizat pentru accesarea fondurilor europene, extinderea listei cheltuielilor eligibile”, se arată în comunicatul ministerului de resort.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.