Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu!

Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu!

Numărul 3, 12-18 aprilie 2016  »  Agenda CECCAR

Ziua de 5 aprilie a fost un prilej de sărbătoare la Brăila, în cadrul filialei CECCAR fiind marcată venerabila vârstă a expertului contabil de onoare, Eugeniu Surdu, primul președinte al filialei și unul dintre fondatorii acesteia. Acțiunea, intitulată generic 95 – 85 ani, a marcat, de asemenea, și cei 95 de ani de existență a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, înființat prin decret regal în anul 1921. Eugeniu Surdu, despre a cărui aniversare am amintit mai sus, a fost președinte al Filialei CECCAR Brăila în perioada 1994-2000, între anii 2002 și 2010 ocupând funcția de auditor de calitate al filialei.

Evenimentul a constituit un bun prilej de întâlnire a „seniorilor” profesioniști contabili – experți contabili de onoare, membri ai primului Consiliu al filialei, dar și alți membri, foști elevi ai profesorului Eugeniu Surdu în perioada în care domnia sa a ocupat funcția de cadru didactic la Catedra de Contabilitate a Colegiului (Liceului) Economic Brăila. Au onorat cu prezența, de asemenea, actualul președinte al filialei, Gheorghe Stroe, Paula Ștefănescu, președinte al filialei în perioada 2008-2016, dar și membri ai actualului Consiliu al filialei, împreună cu executivul CECCAR Brăila.

CECCAR Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu

Aniversarea le-a oferit ocazia celor prezenți să depene frumoase amintiri din viața CECCAR și a filialei, numele prof. univ. dr. Marin Toma, președinte al organismului profesional, fiind rostit și de această dată cu recunoștința cuvenită celui care a făcut posibilă reînființarea Corpului după anii '90.

CECCAR Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu

Au luat cuvântul în cadrul evenimentului organizat de CECCAR Brăila foștii președinți Eugeniu Surdu și Paula Ștefănescu, președintele în funcție, Gheorghe Stroe, directorul executiv, Carmen Tamași-Klaus, și Victoria Gheorghe – președinte al Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Brăila, din a cărei intervenție amintim:

„2016 – 95 de ani de la înființarea CECCAR. Precum stejarul falnic, Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili a rezistat de la data înființării inițiale, 13 iulie 1921, și până la 10 martie 1951, timp de 30 de ani.

Dintr-o ghindă îngropată adânc timp de 41 de ani pe pământul românesc a răsărit un nou vlăstar de stejar, la data de 10 iulie 1992, ce se va numi CECCAR și care astăzi, de la prima plantare, a crescut tot mai vertiginos și are 42 de ramuri groase cu 23.350 de vlăstare.

Cu ocazia constituirii primului Consiliu Superior al Corpului, Grigore Trancu-Iași, cel fără de care apariția legii ar fi fost aproape imposibilă, spunea: «Lupta pe care noi am dus’o în rândurile înaintate pentru a pregăti o soartă mai bună colegilor noștri, dificultățile de tot felul cu care am avut de luptat, piedicele puse la fiecare pas constituiau greutatea ridicărei Calvarului; numai prin sforțări uriașe făcute conștient am putut trece prin barajul ce ne sta împotrivă, pentru a ocupa poziția favorabilă de unde să putem domina vederea.

CECCAR Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu

Drumul este făcut, colegii noștri n’au decât să pășească ferm, înălțarea lor din toate punctele de vedere le este asigurată.

Lucrați colegi cu toții, ridicați-vă cu ori ce mari greutăți ați avea de luptat pe muntele Nebo, căci alte orizonturi se ivesc. Veți avea și voi satisfacția greutăților învinse și orizonturilor văzute»”.

Victoria Gheorghe, președintele Comisiei de disciplină a filialei, a continuat cuvântarea, adăugând: „Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili, de la 1921 până... anul acesta, 2016 – CECCAR, exprimat în câteva versuri:

ISTORIA CECCAR

După «Sforțări uriașe» în anul 1921 în luna lui Cuptor,
Cu optzeci și trei de voturi unanime a fost plantat un «Stejar».
Falnic a crescut acesta cu Trâncu-Iași – Cofondator
Butculescu președinte și Necula secretar.

Și în anul 'treizecinouă, șaptezeci de ramuri groase
Cu cincisprezece mii de vlăstare crescuseră vertiginos,
Cu esența românească și rădăcini sănătoase
«
Stejarul» nostru devenise falnic și tot mai viguros.

Dar furtuna nemiloasă a celui de-Al Doilea Război Mondial
A ajuns în România și a atins, fără milă, coroana falnicului stejar.
Și rând pe rând au căzut ramuri și vlăstare în special,
Dar a rezistat stejarul, deși a fost un calvar.

Trei decenii se scurseseră când uraganul comunist
A mușcat din glia noastră, fără milă, cu sadism,
Și securea comunistă a îngenuncheat, se pare, prin regimul stalinist,
Falnicul
«Stejar» ce rezistase treizeci de ani cu eroism.

Dar într-o bună zi de primăvară, după 41 de ani,
Dintr-o ghindă ascunsă temeinic în pământul
«proaspăt eliberat de răni»
A răsărit vlăstarul unui stejar puternic într-o
«pădure de platani»
Ce crește înalt și drept continuu și la douăzeci și patru de ani.

Astăzi, stejarul nostru cu 42 de ramuri puternice înflorește an de an,
Cu douăzeci și trei de mii trei sute cincizeci de vlăstare drepte și tari
Și nu-l va mai putea doborî nimeni, niciodată
Atât cât vor exista oameni puternici, liberi și morali.”

La finalul evenimentului, urarea „Mulți ani trăiască!” a fost rostită cu multă bucurie prin glasurile tuturor.

Din toată inima,
La mulți ani, CECCAR!
La mulți ani, domnule profesor Eugeniu Surdu!

CECCAR Brăila – La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, domnule președinte, Eugeniu Surdu
Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.