BVB: A doua ediție a Cartei Albe a Comunicării Companiilor Listate

Numărul 18-19, 16-29 mai 2017  »  Piața de capital

Bursa de Valori București (BVB) a publicat cea de-a doua ediție a Cartei Albe a Comunicării Companiilor Listate, o evaluare care are rolul de a analiza calitatea și acuratețea informațiilor puse la dispoziția investitorilor de către companiile listate pe piața principală a BVB.  „Scopul Cartei Albe este să arate cele mai bune practici ale companiilor emitente atunci când vine vorba despre comunicarea cu investitorii, dar și să identifice punctele slabe pentru a le oferi companiilor suficiente informații astfel încât acestea să poată să-și îmbunătățească paginile de internet și modul în care interacționează cu investitorii”, precizează BVB, într-un comunicat.

Evaluarea include 83 de companii listate pe piața principală a BVB. Scopul evaluării din acest an a fost extins axându-se și pe calitatea răspunsului și informațiilor transmise pe e-mail de către departamentele dedicate relației cu investitorii. În același timp, studiul a inclus și verificarea implementării recomandărilor primei evaluări, care a avut loc în iunie 2016.

Potrivit reprezentanților BVB, analiza folosită în vederea realizării Cartei Albe a constat în aplicarea unei evaluări calitative și a unei matrice de evaluare. În timp ce evaluarea calitativă s-a concentrat pe evidențierea punctelor tari și a punctelor slabe identificate pe paginile de internet ale emitenților, matricea de evaluare a fost folosită pentru a măsura, prin metode comparabile, calitatea comunicării în relația cu investitorii. Toți emitenții au fost notați folosind o scară de 10 puncte, care a acoperit mai multe aspecte printre care: ușurința utilizării website-urilor de către utilizatori, ușurința localizării informațiilor specifice relației cu investitorii, acuratețea informațiilor publicate, informații despre listarea companiei la bursă, precum și promptitudinea și acuratețea răspunsurilor trimise prin e-mail pe subiecte care țin de relația cu investitorii.

Printre concluziile acestei ediții a Cartei Albe se numără următoarele: la momentul evaluării, patru emitenți nu aveau site-urile operaționale; 52 dintre cei 83 de emitenți, adică 63%, au secțiunea de relații cu investitorii atât în limba română, cât și în limba engleză; 39 dintre cei 83 de emitenți, reprezentând 47% din total, au răspuns cererilor BVB trimise în mod anonim prin care se solicitau detalii cu privire la politica de dividende și la rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2017, iar 9 dintre ei au transmis răspunsuri deficitare; 24 de emitenți și-au îmbunătățit website-urile din iunie anul trecut, când a avut loc prima evaluare, și până acum.

În ceea ce privește rezultatele din matricea de evaluare, 39 de companii (47%) au obținut un punctaj mai mic de 4 puncte, în timp ce, la polul opus, 8 companii au avut un scor de 9 sau peste și conduc astfel în clasamentul emitenților care oferă cea mai bună experiență în relația cu investitorii. Aceste companii sunt: Biofarm, Bursa de Valori București, Conpet, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Romgaz, SIF Banat-Crișana și Transgaz.

Lista completă a rezultatelor și analiza individuală a companiilor au fost publicate în Carta Albă a Comunicării Companiilor Listate, disponibilă aici.

Pentru a veni în sprijinul companiilor care doresc să îmbunătățească starea actuală a website-urilor lor, BVB va organiza un atelier gratuit pentru companiile listate pe teme precum digitalizare, marketing digital și guvernanță corporativă. Toate companiile incluse în evaluare vor primi o invitație de a participa la acest atelier, însoțită de o scrisoare care va sublinia punctele slabe ale website-urilor, precum și sugestii de îmbunătățire a acestora.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.