BVB: Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni a crescut anul trecut cu 5,4% în echivalent lei

BVB: Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni a crescut anul trecut cu 5,4% în echivalent lei

Numărul 3, 29 ian. - 4 febr. 2019  »  Piața de capital

V

PUBLICITATE
rea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni la Bursa de Valori București (BVB) a crescut anul trecut cu 5,4% în echivalent lei și a depășit 45 milioane lei (circa 10 milioane euro) pe parcursul anului 2018, timp în care valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 1,8% și a ajuns la aproape 14 miliarde lei (circa 3 miliarde euro), potrivit unui comunicat al instituției.

Conform aceleiași surse, BVB a încheiat anul 2018 cu o scădere de 4,77% a indicelui BET, principalul indice al pieței de capital locale care include cele mai tranzacționate 15 companii, potrivit unui comunicat al instituției. La finalul anului trecut, doar cei doi indici de tip total return, care includ și dividendele, s-au menținut în teritoriu pozitiv. Indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a înregistrat cel mai mare avans. „Piața de capital din România a încheiat anul trecut în teritoriu negativ după ce indicele BET a scăzut cu 4,77%, punând astfel capăt unui șir de șase ani consecutivi de creștere susținută. Indicele BET-TR, care include și dividendele, a reușit totuși să rămână pozitiv, cu un plus de 4,3% (…)”, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Investitorii au nevoie de predictibilitate legislativă pentru a evalua corect oportunitățile oferite de piața de capital, mediul în care activează companii românești ce reprezintă valoric aproximativ 10% din Produsul Intern Brut al României. (…)”, a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.

Capitalizarea bursieră a companiilor românesti a fost de 18 miliarde de euro la finalul anului trecut, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a fost de 30 de miliarde euro în ultima ședință de tranzacționare a anului 2018.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.