Calculul economic și cota de piață
Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017 » La început a fost cuvântul...
Într-o publicație de profil se afirmă că, în cazul unei mari companii de bricolaj, „cota de piață a depins și depinde de volumul cifrei ei de afaceri”. În termeni lingvistici, o astfel de formulare se numește tautologie, adică – sub aspect logic – mai multe cuvinte ale unei propoziții sau ale unei fraze au aceeași semnificație. Este limpede că taman „volumul cifrei de afaceri” dă și dimensiunea „cotei de piață”, fiind parte a unui întreg.
Ne întâlnim deseori cu texte care păcătuiesc prin faptul că spun același lucru, deși folosesc cuvinte diferite. În multele situații de acest fel se înscriu, bunăoară: „Darea de seamă s-a constituit într-un concludent raport”; „Decizia conducerii firmei s-a concretizat într-o hotărâre care...”; „Nicio rațiune nu poate să motiveze o asemenea opțiune”; „CEO manifestă indecizie prin ezitările sale referitoare la...”; „Acționarii au aprobat propunerile Consiliului de administrație prin exprimarea acordului lor”; „Protagoniștii manifestării s-au dovedit a fi, în același timp, actorii ei principali”; „Soluția adoptată indică direcția bună, ceea ce confirmă că s-a găsit o rezolvare adecvată”. Ne oprim aici cu exemplificările, nu înainte de a preciza că formulările prezentate au fost „culese” din presa cu profil economic apărută săptămâna trecută.
Este evident că o „dare de seamă” este una dintre modalitățile de „raportare”, indiferent de obiectul de activitate al entității vizate. La fel, o „decizie” reprezintă echivalentul unei „hotărâri”. Nu mai puțin adevărat este faptul că „rațiunea” unui demers constituie însăși „motivarea” acestuia. Dacă avem de-a face cu „indecizii”, neîndoios acestea se manifestă și prin... „ezitări”. Apoi, nu încape urmă de îndoială că „a aproba” ceva (inclusiv o propunere, oricare ar fi emițătorul acesteia) înseamnă, practic, „a fi de acord” cu ea. În aceeași ordine de idei, pe vremuri circula anecdota potrivit căreia un personaj încolțit într-o ședință pentru punctul de vedere pe care l-a exprimat a sfârșit prin a mărturisi că „aceasta este părerea mea, dar nu sunt de acord cu ea”.
Se încadrează în zona erorilor amintite până acum și formula prin care „protagoniștii” sunt considerați „actori principali”. Or, ce înseamnă „protagonist” dacă nu o persoană, un personaj „principal” într-o acțiune, într-o echipă, într-o instituție, într-o comunitate? În sfârșit, „soluționarea” unei situații nu reprezintă altceva decât... „rezolvarea” ei. Acestea fiind spuse, putem conchide că „soluția” menită să înlăture derapaje de exprimare de felul celor evocate constă exact în... evitarea lor. Poftim, tautologiile sunt de-a dreptul molipsitoare. (T.B.)
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou