Câștigul salarial mediu nominal net, 2.391 lei în luna iulie

Câștigul salarial mediu nominal net, 2.391 lei în luna iulie

Numărul 36, 19-25 sept. 2017  »  Breviar statistic

În luna iulie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.329 lei, cu 0,5% mai mare decât în luna iunie 2017, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.391 lei, în creștere față de luna precedentă cu 11 lei (+0,5%). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, indicatorul a crescut cu 15,1%. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (6.009 lei), iar cele mai mici, în hoteluri și restaurante (1.418 lei).

În luna iulie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna iulie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (în funcție de contracte/proiecte) și a negocierilor salariale.

Potrivit INS, cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,2% în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), respectiv cu 13,3% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului; între 4% și 9% în depozitare și activități auxiliare pentru transport, alte activități extractive, extracția minereurilor metalifere, agricultură, vânătoare și servicii anexe, cercetare-dezvoltare, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, colectarea și epurarea apelor uzate; între 2,5% și 3,5% în transporturi aeriene, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), transporturi pe apă, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale).

Scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au consemnat în unele activități din sectorul economic ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (în funcție de contracte/proiecte), a angajării de personal cu câștiguri salariale mici, a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri în luna precedentă. Cele mai semnificative diminuări ale indicatorului au fost: cu 14,5% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 12,1% în activități de editare; între 6% și 7,5% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea substanțelor și a produselor chimice; între 3,5% și 6% în activități de servicii anexe extracției, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, telecomunicații.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+5,1%), drept urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare, și în sănătate și asistență socială (+0,3%). Câștigul salarial mediu net a scăzut în învățământ (-3,5%) comparativ cu luna precedentă ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.