CECCAR Gorj: Expertiza contabilă în practica judiciară – întâlnire de lucru a membrilor filialei cu beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară

CECCAR Gorj: Expertiza contabilă în practica judiciară – întâlnire de lucru a membrilor filialei cu beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară

Numărul 42, 5-11 nov. 2019  »  Agenda CECCAR

Dezbaterea și clarificarea eventualelor deficiențe constatate cu prilejul efectuării expertizelor contabile judiciare au făcut obiectul unei întâlniri profesionale a membrilor filialei Gorj cu beneficiari ai unor astfel de lucrări. Evenimentul a avut loc în data de 31 octombrie a.c., în sala de curs a Filialei CECCAR Gorj.

Alături de profesioniști contabili din județ, la întâlnire au participat membrii Consiliului filialei, ai Comisiei de disciplină și comisarul-șef Gheorghe Gîrcu, reprezentant al Serviciului de combatere a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

„Printre subiectele dezbătute, s-au regăsit: analiza riguroasă a stării de independență a expertului, anterior acceptării misiunii, pentru a nu se ajunge la situații de recuzare din partea părților aflate în dosarul cauzei; studierea atentă a tuturor cerințelor rezultate din obiectivele expertizei, pentru formularea de răspunsuri concrete, punctuale și obiective; colaborarea și întocmirea programului de lucru cu expertul parte, participarea la efectuarea expertizei a experților independenți autorizați, numiți la solicitarea părților; depunerea rapoartelor de expertiză contabilă judiciară la filială, în vederea auditării, anterior termenului stabilit pentru judecată”, au transmis reprezentanții filialei.

De asemenea, au mai fost aduse în discuție și alte aspecte de interes pentru profesie și pentru beneficiarii lucrărilor de expertiză contabilă judiciară.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.