CECCAR Gorj: Modificările aduse Codului fiscal, în atenția profesioniștilor contabili

CECCAR Gorj: Modificările aduse Codului fiscal, în atenția profesioniștilor contabili

Numărul 34-35, 5-18 sept. 2017  »  Agenda CECCAR

CECCAR Filiala Gorj a organizat, la 30 august a.c., o întâlnire cu membrii, la care a participat și Teodora Vlaicu Popa, șeful Serviciului Asistență contribuabili – Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj.

Modificări legislative menite să contribuie la îmbunătățirea relației contribuabililor cu organele fiscale, la creșterea gradului de conformare și la simplificarea procedurilor de administrare a creanțelor fiscale au stat la baza discuțiilor dintre membrii CECCAR din județul Gorj și reprezentantul AJFP.

Membrii filialei au discutat, totodată, pe baza OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA – modalitatea corectă de aplicare a prevederilor și sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea acestora.

De asemenea, discuțiile au vizat restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. În timpul dezbaterilor s-a menționat că restituirea sumelor se realizează în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, astfel: taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018; timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

S-a discutat cu privire la exonerarea contribuabilului/plătitorului de la obligația de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situația în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date ca urmare a fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC. Cu privire la aceste aspecte s-a menționat că plătitorul/contribuabilul nu va mai avea obligația depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în declarația privind sediile secundare, în situația în care organul fiscal deține deja documente doveditoare ale acestor informații.

Membrii au discutat cu reprezentantul AJFP și pe tema extinderii serviciului de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță (SPV), dezvoltat la nivelul MFP/ANAF.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.