CECCAR Suceava: Bune practici privind expertiza contabilă judiciară

CECCAR Suceava: Bune practici privind expertiza contabilă judiciară

Numărul 45-46, 28 nov. - 11 dec. 2017  »  Agenda CECCAR

La Suceava au avut loc, recent, o serie de dezbateri privind activitatea de expertiză contabilă judiciară, găzduite de filiala Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. 

Au participat la întruniri experți contabili membri GEJ și invitați din partea unor instituții sucevene precum Maria Andrieș, președintele Curții de Apel, Gheorghe Onofreiciuc Dranca, președintele Secției a II-a civilă a Tribunalului Suceava, George Octavian Ciobîcă, președintele Judecătoriei Rădăuți, Aurora Gabriela Lascu, prodecan al Baroului Suceava, conf. univ. dr. Camelia Ignătescu, decanul Facultății de Drept și Științe Administrative Suceava. 

Întâlnirile organizate de Filiala CECCAR Suceava au abordat o tematică diversă privind activitatea de expertiză contabilă judiciară, fiind relevate bunele practici în întocmirea lucrărilor și alte aspecte pe care membrii filialei le-au adus în atenția oficialilor menționați mai sus. 

Astfel, au fost analizate procedura de citare a părților și practicile diferite în acest domeniu, Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava, clarificând în acest sens că citarea părților se consideră îndeplinită în condițiile în care expertul contabil judiciar face dovada înștiințării părților în legătură cu locul în care se va desfășura expertiza. 

Membrii filialei Suceava au dezbătut și cazul dosarelor penale în instanță, și anume dacă expertul contabil judiciar poate să ia legătura cu părțile implicate în dosar fără avizul instanței. Cu privire la acest subiect, oficialul Curții de Apel Suceava a explicat că în faza de instanță dosarul penal este public și expertul poate lua legătura cu părțile. 

Obiectivele lucrărilor de expertiză contabilă judiciară, amânarea termenelor de judecată, dosarul electronic și accesul experților la arhivele Judecătoriei și ale Tribunalului au fost alte teme discutate de experții contabili cu reprezentanții instituțiilor judiciare. A fost relevat, cu acest prilej, că, în cazul în care expertul contabil are nelămuriri cu privire la obiectivele formulate, acesta poate prezenta în scris observațiile sale sau se poate prezenta la termen în instanță pentru a obține precizările necesare. În ceea ce privește amânarea termenelor de judecată, discuțiile au evidențiat că pentru micșorarea termenelor de finalizare a proceselor este necesară extinderea procedurii de chemare a experților în camera preliminară sau la primul termen de judecată. 

La întrunirile desfășurate la Suceava, Marcel Gheorghe Bulinschi, expert contabil, președintele Filialei CECCAR Bacău, a analizat, împreună cu experții contabili judiciari, obiecțiile și suplimentele în efectuarea expertizelor, precum și prevederile Standardului profesional nr. 35 Expertizele contabile intercalate cu practici ale instanțelor de judecată.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.