CECCAR Vrancea: Masă rotundă cu tema Expertiza contabilă judiciară
Numărul 48, 11-17 dec. 2018 » Agenda CECCAR
În data de 7 decembrie a.c., Filiala CECCAR Vrancea a organizat o masă rotundă cu tema Expertiza contabilă judiciară. La întâlnirea desfășurată în sala de consiliu a Tribunalului Vrancea au participat experți contabili, membri ai Grupului Experților Judiciari, și magistrați, judecători din cadrul instanțelor de judecată vrâncene.
Dezbaterea a fost condusă de către președintele Filialei CECCAR Vrancea, Georgeta Gorghiu, expert contabil, și vicepreședintele Tribunalului Vrancea, judecătorul Dinu Jelea. Din partea Consiliului Superior al CECCAR, la eveniment a luat parte Teodor Badea, expert contabil.
„Discuțiile au vizat diferite aspecte întâlnite în activitatea de expertiză contabilă judiciară, printre care: modalitățile de numire a experților contabili, inclusiv în expertizele judiciare cu componentă fiscală; onorariile provizorii şi suplimentare; necesitatea întâlnirii experţilor contabili cu judecătorii, în camera de consiliu, pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de obiectivele expertizei, precum şi pentru stabilirea duratei necesare efectuării expertizei şi a onorariului. Concluzia întâlnirii a fost că buna comunicare între experții contabili judiciari şi judecători este esențială pentru îmbunătățirea activității de expertiză contabilă judiciară”, au indicat reprezentanții filialei.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic