Centrul de Excelență în Business și Economie, Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016

Centrul de Excelență în Business și Economie, Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016

Numărul 12, 14-20 iunie 2016  »  Agenda CECCAR

Membrii Filialei CECCAR Satu Mare au participat, în 4 iunie, la seminarul de fiscalitate cu tema Impozite directe în anul 2016, organizat de Centrul de Excelență în Business și Economie Satu Mare și desfășurat în sala de conferințe a AJFP. La acțiune au luat parte și directori economici ai societăților comerciale de la nivelul județului.

Lect. univ. Magdalena Berce, șef birou AJFP Bihor, a expus modalitățile de aplicare și declarare a impozitului pe profit, impozitului pe venit, a celui pe dividende și a impozitului pe veniturile nerezidenților.

Discuțiile s-au axat pe modificările aduse de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, menționându-se că pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin actele normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale.

De asemenea, dezbaterile au punctat că sunt nedeductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații și sunt calificate ca fiind artificiale.

Prezentarea fiecărei categorii de impozit s-a încheiat cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, lectorul oferind lămuriri referitoare la aspectele din practica profesională în privința cărora participanții la întâlnire aveau neclarități.

Centrul de Excelență în Business și Economie Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.