CFR: 15 poduri și podețe feroviare din sudul țării intră în reabilitare

Telex » Știri 27 iulie 2016  

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a finalizat procedura de licitaţie pentru reabilitarea a 15 poduri şi podeţe de cale ferată aflate pe raza Regionalei CF Craiova. Companiile desemnate câştigătoare pentru cele trei loturi de lucrări sunt Asocierea Arcada SA - SC Daria Const SRL, cu o oferta financiară finală în valoare de 8,38 milioane lei (fără TVA) pentru lotul I, Asocierea Strabag SRL – Starbag AG, cu o ofertă de 27,20 milioane lei (fără TVA) pentru lotul II şi Asocierea Arcada SA – SC Daria Const SRL, cu o ofertă financiară finală cifrată la 25,89 milioane lei (fără TVA) pentru lotul III. Programul de reabilitare a celor 15 obiective feroviare, finanţat din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat, are drept scop dezvoltarea infrastructurii feroviare din sudul ţării, prin creşterea gradului de confort şi îmbunătăţirea indicatorilor de siguranţă pe segmentele de cale ferată Bucureşti – Videle – Orşova, Bucureşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova, Piatra Olt – Podu Olt, Bucureşti – Piteşti – Craiova, Craiova – Filiaşi – Târgu Jiu şi Strehaia – Motru.

„Prin modernizarea şi reabilitarea lucrărilor de artă contribuim la dezvoltarea întregii reţele feroviare şi oferim operatorilor de transport servicii de calitate şi durate mai mici de călătorie sau de transport”, a declarat Marius Chiper, director general al CFR SA. Potrivit sursei citate, la finalul perioadei legale de contestaţii, contractul de achiziţie publică poate fi încheiat şi semnat de ambele părţi, CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător pentru fiecare lot.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.