Consiliul Concurenţei a lansat în dezbatere publică două ghiduri pentru eficientizarea serviciilor de utilităţi publice şi a transportului local de persoane

Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică două ghiduri pentru eficientizarea serviciilor de utilități publice și a transportului local de persoane

Numărul 3, 30 ian. - 5 feb. 2018  »  Curier legislativ

Consiliul Concurenţei a lansat în consultare publică două ghiduri care includ elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină contractul prin care se încredinţează prestarea serviciului public de alimentare a populaţiei cu energie termică şi a serviciului public de transport local de persoane.

„Practic, Ghidurile conţin o serie de recomandări pentru a veni în sprijinul activităţii autorităţilor administraţiei publice locale în gestionarea celor două servicii publice. Recomandările au fost redactate din perspectiva legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul concurenţei şi a ajutorului de stat”, precizează instituţia, într-un comunicat.

Astfel, pe pagina web a instituţiei, la secţiunea Transparenţă decizională  se pot fi consultate cele două ghiduri:

  • Ghidul privind conţinutul actului de încredinţare a serviciului public de alimentare a populaţiei cu energie termică din punct de vedere al regulilor de concurenţă şi ajutor de stat;
  • Ghidul privind conţinutul actului de încredinţare a serviciului comunitar de utilitate publică de transport local de persoane.

Cei interesaţi pot transmite Consiliului Concurenţei observații și propuneri cu privire la conținutul acestor ghiduri până la data de 17 februarie 2018.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.