Consiliul de Spațiu comun Uniunea Europeană – Agenția Spațială Europeană, refăcut după opt ani, la inițiativa României

Consiliul de Spațiu comun Uniunea Europeană – Agenția Spațială Europeană, refăcut după opt ani, la inițiativa României

Numărul 20, 4-10 iunie 2019  »  Direct de la sursă

Miniștrii responsabili cu spațiul ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și ale Agenției Spațiale Europene (ESA) au adoptat zilele trecute, la Bruxelles, rezoluția „Spațiul ca facilitator” (Space as an Enabler). Consiliul de Spațiu, principal instrument de armonizare a politicii spațiale din Europa, a fost reunit pentru prima data în ultimii opt ani la inițiativa României. 

Agenția Spațială Română (ROSA) a inițiat la nivel de lucru reînființarea acestui Consiliu în cadrul ESA și a efectuat demersurile necesare pentru includerea acțiunii în programul Președinției României la Consiliului UE. Realizarea practică aparține grupului de experți și diplomați ai ROSA și ai Reprezentanței României la Uniunea Europeană, care au încheiat cu succes o acțiune de leadership a României la nivel european. 

„Printr-o strategie constantă de timp de doua decenii, ROSA participă la misiuni spațiale internaționale, dezvoltă aplicații în domeniul economic și social cu valoare adăugată și multiplicare ridicată și generează capacitate și infrastructură la nivel național. În prezent funcționează nouă Centre de competență pe domenii nișă ale activităților spațiale, iar mai mult de 85 de entități românești industriale, de cercetare și academice lucrează direct cu Agenția Spațiala Europeană (ESA), la nivelul cel mai ridicat de pretenții de calitate și stabilitate impus de misiunile spațiale. (…) Succesul acestei acțiuni este o dovadă clară a rolului important pe care îl au relațiile științifice și tehnice și industriale în cooperarea internațională. Colaborarea internațională înseamnă, în mod special în domeniul spațial, dar și în alte domenii de infrastructură de înalt nivel, realizarea unui scop comun care nu admite note mai mici de maxim. Încălcarea regulilor tehnice, etice sau financiare conduce la efecte asupra tuturor participanților și anulează investițiile de specialiști, timp și financiare efectuate. Stabilitatea și recunoașterea organizațiilor implicate este condiția necesară”. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.