„Coșul de cumpărături” – comparații utile

„Coșul de cumpărături” – comparații utile

Numărul 24, 13-19 septembrie 2016  »  Revista presei economice

În Ziarul Financiar din 8 septembrie a.c., Cristina Roșca prezintă date de mare interes care conturează un concludent tablou comparativ pe tema raportului dintre salarii și cheltuielile incluse în „coșul de cumpărături”. Astfel se relevă că prețurile pentru multe alimente de bază sunt aliniate în țara noastră inclusiv cu cele din state puternic dezvoltate, în condițiile în care diferențele în materie de salarizare sunt considerabile. De exemplu, salariul mediu pe economie în țara noastră, de aproximativ 440 euro/lună, se situează pe penultimul loc în UE. Analista remarcă necesitatea de a se echilibra situația, astfel încât, prin atragerea unui număr cât mai mare de investitori, îndeosebi în sfera productivă, să se creeze locuri de muncă cu o valoare adăugată cât mai mare, premisă pentru sporirea salariilor. Între datele care permit comparații utile, consemnăm următoarele: „Același coș de consum costă 15,43 euro în România, circa 15 euro în Polonia și 19 euro în Cehia. În Germania, cea mai puternică economie europeană, coșul ajunge la puțin sub 25 euro, deci cu 63% mai scump decât în România, potrivit calculelor ZF pe baza datelor numbeo.com, un website care adună informații privind prețurile din cele mai importante țări din lume”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.