Creştere cu 5,6% a traficului pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, în 2018

Creștere cu 5,6% a traficului pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, în 2018

Telex » Știri 16 ianuarie 2019  

T

PUBLICITATE
cul total (comercial şi necomercial) înregistrat pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a fost, în 2018, de 143.324 pasageri, în creştere cu 5,6% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al aeroportului, preluat de Agerpres.

În intervalul ianuarie - decembrie 2018 a fost înregistrat, de asemenea, un număr de 7.339 mişcări aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte traficul comercial de pasageri, creşterea pentru anul 2018 faţă de anul 2017 este de 7,9%, valoarea consemnată fiind de 137.736 pasageri rezultaţi din curse efectuate în regim regulat, charter şi aviaţie generală, fiind al patrulea an consecutiv în care traficul comercial de pasageri creşte. „Această creştere a traficului comercial de pasageri s-a datorat rutelor existente, precum Istanbul şi Londra pe tot parcursul anului, şi rutelor externe deschise pe perioada sezonului estival (Paris, Bruxelles, Milano, Tallinn) dar şi destinaţiilor interne (Timişoara, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare)”, precizează sursa citată.

Pentru anul 2019, reprezentanţii aeroportului prognozează o creştere de 4,5% a traficului comercial, iar un alt obiectiv important este atragerea în continuare de noi operatori aerieni.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.