Dacian Ciolos s-a întâlnit cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit

Telex » Știri 5 octombrie 2016  

Primul-ministru Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene.

După cum am mai informat, Michel Barnier se află într-un turneu de lucru care va include cele 27 state membre ale Uniunii Europene, pentru a prezenta metodologia de lucru și a evalua pozițiile acestora în vederea pregătirii procesului de negociere cu Marea Britanie.  România este a patra țară vizitată de Barnier, după Franța, Germania și Olanda. Accentul discuțiilor a fost pus pe pașii instituționali pe care atât România, cât și Uniunea Europeană, trebuie să-i parcurgă pentru pregătirea și derularea negocierilor. În acest context, a fost subliniat și rolul important al României, care va prelua Președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care se vor finaliza și negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE. 

În cadrul întâlnirii, primul-ministru Dacian Cioloș a subliniat că „este important ca negocierile ce vor avea loc între Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii să fie organizate într-un format inclusiv ce asigură o viziune comună a statelor membre în format UE27 și a instituțiilor europene cu privire la elementele negociate. Opțiunea României în ceea ce privește discuțiile privind viitorul Uniunii Europene este clară: țara noastră dorește să fie parte a nucleului de integrare europeană având mijloacele și voința politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în această dezbatere.”



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.