Dan Anghel (ROMEPS): Programul „Casa Verde” este subfinanțat

Telex » Știri 9 august 2016  

Programul „Casa Verde” este unul subfinanţat, iar criteriile privind eficienţa energetică a locuinţelor pentru care se aplică un proiect trebuie foarte clar stabilite în Ghidul de finanţare, a declarat, astăzi, Dan Anghel, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS), în cadrul unei dezbateri pe tema programelor „Casa Verde” şi „Casa Verde Plus”. „Lista materialelor propuse pentru programele «Casa Verde» creează un deficit de imagine pentru o industrie care asigură materia primă pentru termoizolaţie, creează locuri de muncă şi ajută la realizarea de economii la factura de încălzire. Dacă se doreşte continuarea acestui program – care, după părerea noastră, este subfinanţat – cred că până la urmă obiectul final ar trebui să fie economia de energie, atunci când vorbim despre încălzirea locuinţelor”, a spus Anghel.

Reprezentantul ROMEPS a precizat că aprobarea unui proiect trebuie să se facă pe baza unor criterii clare de eficienţă energetică. „Paradoxal, cheltuim mai mulţi bani şi resurse pe timpul verii pentru a avea răcoare în case, decât iarna pentru a avea căldură. Propunerea noastră este de a indica nişte criterii foarte clare de eficienţă energetică a locuinţelor care aplică şi sunt acceptate în acest program”, a subliniat Dan Anghel.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.