Datoria externă a crescut în primele 10 luni cu 8,3 miliarde de euro

Datoria externă a crescut în primele 10 luni cu 8,3 miliarde de euro

Telex » Știri 16 decembrie 2019  

În perioada ianuarie - octombrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,377 milioane euro, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR), informează Mediafax. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 73,964 miliarde euro la 31 octombrie 2019 (68,3 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,3 la sută față de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2019 nivelul de 34,254 miliarde euro (31,7 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,6 la sută față de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17 la sută în perioada ianuarie - octombrie 2019, comparativ cu 22,6 la sută în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2019 a fost de 4,8 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2019 a fost de 74,8 la sută, comparativ cu 74,1 la sută la 31 decembrie 2018.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.