
Deficitul balanței comerciale cu produse agroalmentare, în primele opt luni, este de 1,14 miliarde euro
Telex » Știri
15 noiembrie, 13:16
Deficitul balanței comerciale cu produse agroalmentare, în primele opt luni ale anului, este de 1,14 miliarde euro, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, informează Mediafax. Conform datelor statistice transmise de către INS privind comerțul internațional cu produse agroalimentare (intra și extracomunitar al României) pentru perioada ianuarie-august 2019, se constată că aceasta prezintă caracteristici similare perioadelor anilor anteriori. Astfel, se înregistrează aceleași deficite comerciale la carne și organe comestibile, lapte și produse lactate, legume și fructe, preparate pe bază de cereale.
De asemenea, se înregistrează excedente comerciale, conform tradiției ultimilor ani, la exportul de cereale, animale vii, semințe și fructe oleaginoase.
După analizarea cifrelor prezentate în balanță, conducerea MADR și-a fixat ca obiectiv elaborarea de strategii și politici specifice fiecărei grupe de produse agroalimentare unde au fost înregistrate deficite mari, arată un comunicat al ministerului.
Astfel, la pozițiile unde s-a constatat lipsa unităților de procesare a materiilor prime, factorii de decizie din minister au identificat ca soluții de echilibrare monitorizarea atentă a investițiilor care se vor realiza din fonduri europene nerambursabile. Investițiile în dezvoltarea capacității de procesare a materiilor prime agricole vor avea ca scop creșterea valorii adăugate a acestora.
La pozițiile unde s-au consemnat deficite comerciale, cum ar fi legumele, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis continuarea acordării ajutorului de minimis pentru cultivarea tomatelor în spații protejate în vederea asigurării pieței din România cu tomate produse în țară pe o perioadă cât mai lungă a anului. La fructe, se va avea în vedere monitorizarea și informarea pe o scară mai largă a producătorilor în vederea accesării fondurilor europene destinate reconversiei pomicole derulate prin PNDR 2014-2020.
Toate aceste strategii vor fi centralizate, detaliate și vor fi incluse în viitorul Program Național Strategic 2021-2027, pe care România îl va transmite la Comisia Europeană.
Consacrări și recompense pentru performanțele din 2019
Târgul GAUDEAMUS: „O carte bună este o faptă bună”
Ziua Dramaturgiei Românești: Teatrul, oglinda în care ne recunoaștem așa cum suntem
Întâlnirea cărții cu mediul digital
Festivalul Național de Teatru, privit din culise
Arhitectura românească, în timp și spațiu: Nu venim de nicăieri și nu ne îndreptăm spre niciunde