Deficitul bugetar după șapte luni din anul în curs: 0,2% din PIB

Numărul 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016  »  Direct de la sursă

Execuția bugetului general consolidat pe cele șapte luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 1,74 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 129,6 miliarde de lei, reprezentând 17,1% din PIB, au fost cu 2,4% mai mici în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent. În aceeași perioadă, veniturile colectate de ANAF au fost cu 1,4% mai mari față de aceeași perioadă din 2015 și cu 0,5% peste programul din acest an.

S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului anterior la încasările din: impozitul pe profit (+10,5%), accize (+7,1%), contribuții de asigurări sociale (+6,6%), impozitul pe salarii și venit (+2,8%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+14,7%).

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului 2015 de 10,1% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea a fost realizată chiar și în condițiile unor influențe negative ale majorării volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, ale creșterii cotei de contribuții de la 5%, în 2015, la 5,1%, în 2016, precum și aplicării Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15%, la impozite și taxe pe proprietate cu 10,9%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creștere de 6,2%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 131,4 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind determinate, în principal, de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe țară.

Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și cel din sistemul public de asistență socială, de 5% din luna septembrie și de 15% din luna decembrie pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială. Majorarea salariului minim brut pe țară a fost cu 75 lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 lei la 1.050 lei, și cu 200 lei începând cu 1 mai 2016, de la 1.050 lei la 1.250 lei.

Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au majorat cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, creștere mai mare înregistrându-se la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, de 9,3%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,9%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 12,8 miliarde de lei, respectiv 1,7% din PIB, cu aproximativ 2,7% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.