Deloitte: Vânzarea portofoliilor de credite neperformante, între creștere și schimbare de direcție

Deloitte: Vânzarea portofoliilor de credite neperformante, între creștere și schimbare de direcție

Numărul 8, 6-12 martie 2018  »  Analize și sinteze

România, lider în tranzacțiile cu NPL-uri în 2016 și în 2017

Tendința de creștere susținută a vânzărilor de portofolii de credite neperformante (NPL) a continuat și în 2017 în Europa Centrală și de Est, după ce, în 2016, valoarea nominală a acestora a fost de peste 7 miliarde de euro, potrivit celei de-a șasea ediții a raportului privind vânzările de NPL realizat de Deloitte. Documentul analizează atât evoluția unor indicatori, cât și a portofoliului pe piețele din regiune. Ca element de noutate, ediția din acest an include, în premieră, Ucraina și Bosnia-Herțegovina, astfel că numărul țărilor cuprinse în raport a ajuns la 14.

Potrivit analiştilor Deloitte, piețele cu volumele cele mai mari de portofolii vândute în ultimii ani au fost România, Ungaria, Croația și Slovenia. Deși vânzările de portofolii de credite corporative sunt cele mai tranzacționate, există investitori al căror interes s-a mutat către credite cu ipoteci rezidențiale.

Luând în calcul cele 12 țări din ECE (cu excepția Ucrainei și a Bosniei-Herțegovina) cuprinse în raportul Deloitte, volumul de NPL-uri a scăzut considerabil, de la 51 miliarde euro în 2015 la 44 miliarde euro în 2016. Dacă se adaugă Ucraina și Bosnia-Herțegovina, volumul de NPL-uri a fost de 61 miliarde euro în regiune, la finalul lui 2016. Sectorul bancar din Ucraina este influențat puternic de credite neperformante acumulate în perioada crizei politico-economice.

„Vânzările de portofolii de NPL-uri au continuat într-un ritm accelerat în Europa Centrală și de Est. Fiind deja o piață matură în regiune, România a continuat să fie lider în tranzacțiile cu NPL-uri în 2016 și în 2017. Această maturitate este rezultatul faptului că România a luat startul înaintea altor țări din regiune la vânzările de portofolii de credite neperformante”, a spus Radu Dumitrescu, partener în departamentul de suport în tranzacții al Deloitte România. „Condițiile macroeconomice tot mai bune, precum și revigorarea piețelor imobiliare au reprezentat vectorii principali care au condus la obţinerea unor volume semnificative ale vânzărilor de NPL-uri în regiune, în 2017. Organismele de reglementare și autoritățile locale din multe țări au luat măsuri pentru a impune instituțiilor financiare să scoată la vânzare atât active toxice, cât și active care nu reprezintă obiectul principal de activitate. Mă aștept ca nivelul anual al tranzacțiilor de NPL în regiune să scadă în anii ce vin, ținând cont de faptul că principalele țări din Europa Centrală și de Est se apropie de niveluri ale creditelor neperformante similare cu media UE. Deși investitorii internaționali încep să se concentreze asupra zonei mediteraneene (Grecia, Cipru, Italia) în anii ce vin, cei cu prezență regională vor continua să fie foarte activi în regiune, căutând să-și consolideze pozițiile locale, întrucât stocul de NPL-uri nu este de neglijat pentru ei”, a adăugat el.

Schimbările legate de fiscalitate și implementarea GDPR sunt principalii factori care vor influența piața de NPL din România în 2018. „În prima parte a anului vom vedea, cel mai probabil, un nivel scăzut al tranzacțiilor, întrucât majoritatea vânzătorilor ar putea să pună în așteptare tranzacțiile până ce se va clarifica situația legislativă. Mă aștept totuși ca, în a doua parte a anului, vânzările de portofolii de NPL să se reia. Un alt aspect demn de luat în calcul pentru anii ce vin în România ține de dezvoltarea pieței secundare de vânzare a NPL-urilor și de tranzacțiile cu «expuneri semnificative»”, a mai relevat analistul.

Deloitte anticipează că vânzările de NPL vor reprezenta cea mai comună formă de dezintermediere în rândul jucătorilor din industria bancară din regiune, în 2018. Cu toate acestea, dat fiind numărul de tranzacții recent încheiate, vânzările cu portofolii de ipoteci rezidențiale este estimat să crească în multe țări. Pe termen lung, se așteaptă ca activitatea de NPL din Europa Centrală și de Est să se reducă pe măsură ce băncile existente își vor reduce volumele de NPL la un nivel sustenabil. Deloitte mai anticipează că activitatea secundară de NPL va crește în anii următori. În plus, compania mai estimează că piața creditelor performante și tranzacțiile bancare se vor alinia odată cu mult așteptata consolidare a piețelor bancare din regiune.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.