Demersuri la nivel european pentru stimularea IMM-urilor din sectoarele culturale și creative

Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

C

PUBLICITATE
ia Europeană (CE) și Fondul European de Investiții (FEI) au lansat, săptămâna trecută, o garanție în valoare de 121 milioane euro pentru a sprijini IMM-urile din sectoarele culturale și creative prin intermediul instituțiilor financiare. Se așteaptă ca această schemă să genereze în următorii șase ani împrumuturi bancare în valoare de peste 600 milioane euro. Astfel, FEI va putea oferi gratuit garanții și contragaranții anumitor intermediari financiari, astfel încât aceștia să poată furniza mai multe credite antreprenorilor din mediile culturale și creative. Băncile comerciale și de retail, băncile de promovare și alți intermediari financiari care vor beneficia de garanția în valoare de 121 milioane euro vor sprijini peste zece mii de IMM-uri dintr-o gamă largă de sectoare, cum ar fi sectorul audiovizual (inclusiv filme, televiziune, filme de animație, jocuri video și multimedia), festivaluri, muzică, literatură, arhitectură, arhive, biblioteci și muzee, artizanatul artistic, patrimoniul cultural, design, arta spectacolului, editare, radio și artele vizuale.

Instrumentul financiar, creat în cadrul programului „Europa creativă”, care este programul principal al UE pentru sectoarele culturale și creative, va fi gestionat de FEI în numele Comisiei Europene. Potrivit reprezentanţilor CE, IMM-urile europene ar trebui să beneficieze de schemă de la sfârșitul acestui an.

Sprijinirea întreprinderilor să se extindă și să aibă acces la soluții de finanțare bazate pe piață reprezintă o prioritate pe agenda Comisiei Europene. Furnizarea de protecție împotriva riscului de credit și consolidarea capacităților organismelor de finanțare sunt două elemente esențiale pentru a sprijini IMM-urile din sectoarele culturale și creative. Mecanismul de garantare pentru sectoarele culturale și creative pe care îl lansăm va ajuta înființarea și dezvoltarea, în întreaga Europă, a unor IMM-uri active în domenii diverse”, a declarat Roger Havenith, directorul general adjunct al FEI.

Potrivit unui comunicat al CE, în Uniunea Europeană, în sectoarele creative și culturale, există peste 7 milioane de locuri de muncă, reprezentând 4,2 % din PIB-ul UE. Accesul la finanțare poate fi dificil pentru aceste sectoare, din mai multe motive, principalul fiind natura necorporală a activelor și a colateralelor acestora, faptul că piața este limitată, nesiguranța în privința cererii și lipsa experienței în rândul intermediarilor financiari necesară pentru a aborda specificitățile sectoarelor.

Noua iniţiativă se înscrie în eforturile Comisiei de a sprijini investițiile și de a asigura o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare noi și a celor existente, care este obiectivul Planului de investiţii pentru Europa. Inițiativa completează totodată activitatea desfășurată în cadrul Strategiei privind piaţa unică digitală, cu scopul de a crea mediul adecvat pentru ca sectoarele culturale și creative, în special întreprinderile mai mici, să prospere în era digitală.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.