Depozitele garantate de FGDB – 221,2 miliarde lei la finalul primului semestru

Telex » Știri 28 iulie 2016  

La 30 iunie 2016, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) garanta depozite de 221,2 miliarde lei, în creștere cu aproape 50 miliarde lei față de aceeași dată a anului precedent datorită, în principal, extinderii sferei de cuprindere a deponenților garantați la sfârșitul anului 2015, informează instituţia. Sfera de garantare a FGDB cuprindea, la finalul primului semestru, peste trei sferturi din valoarea totală a depozitelor la cele 29 de instituții de credit autorizate în România de către Banca Națională a României.

Potrivit legii, suma totală de bani pe care o deține un deponent la o bancă este acoperită în limita a 100.000 euro, în echivalent lei, indiferent de situația în care s-ar putea afla o instituție de credit (de exemplu, în stare de dificultate sau de insolvență). „În cazul în care depozitele de la o bancă devin indisponibile ori banca este supusă unei măsuri de rezoluție (de pildă, recapitalizarea internă), fiecărui deponent îi este garantată integral orice sumă mai mică decât 100.000 euro, iar cei care au depozite mai mari decât acest plafon beneficiază de acoperirea a 100.000 euro. Mai mult, prin lege, depozitele acoperite sunt excluse în mod expres de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă”, se arată într-un comunicat al FGDB. Pentru acea parte din depozit care depășește 100.000 euro, deponenții beneficiază de un tratament preferențial, creanțele acestora având un rang superior. Astfel, în cazul unui depozit de 150.000 de euro, diferența de 50.000 euro peste plafonul de acoperire poate intra sub incidența recapitalizării interne numai în condițiile în care toate celelalte creanțe nu au fost suficiente pentru a absorbi pierderile și a asigura capitalizarea adecvată a instituției de credit. Dacă în ultimă instanță se ajunge, totuși, la conversia sumei neacoperite de 50.000 euro, titularul depozitului respectiv primește în schimb titluri de capital (de exemplu, acțiuni) la banca în cauză. FGDB precizează că acționarii și creditorii băncii în rezoluție sunt primii care suportă pierderile, cu mențiunea că niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât în cazul în care instituția de credit ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.