Dezbatere consacrată proiectului de modificare a Codului muncii

Dezbatere consacrată proiectului de modificare a Codului muncii

Numărul 26-27, 11-24 iulie 2017  »  Agenda CECCAR

Noutățile legislative privind Codul muncii și proiectul de modificare a acestuia au fost în centrul dezbaterilor la Satu Mare, cu prilejul unei întruniri organizate de filiala CECCAR miercuri, 28 iunie a.c., cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Profesioniști contabili din județ, experți contabili și contabili autorizați, au analizat împreună cu oficialii ITM proiectul amintit, aducând propuneri și sugestii pe marginea prevederilor acestuia, și au purtat discuții pe tema delegării-detașării personalului din România în Uniunea Europeană și a personalului străin pe teritoriul țării noastre.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții ITM au făcut precizări cu privire la riscurile la care se expun angajatorii și salariații în cazul angajării fără forme legale, menționând aici că salariatul nu beneficiază de asigurare de sănătate, asigurări sociale, echipament de protecție și faptul că, în cazul accidentării angajatului, evenimentul nu este considerat accident de muncă.

Au fost menționate, totodată, sancțiunile aplicate de organele de control în cazul depistării muncii la negru, oficialii ITM subliniind că angajarea fără forme legale reprezintă un act de concurență neloială.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.