Dezbateri privind provocările și coordonatele actuale ale profesiei contabile

Dezbateri privind provocările și coordonatele actuale ale profesiei contabile

Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017  »  Agenda CECCAR

L

PUBLICITATE
aiova a avut loc, recent, workshopul Expert contabil, contabil autorizat, auditor financiar – provocări și coordonate actuale ale profesiei contabile, organizat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și Camera Auditorilor Financiari.

Au participat la eveniment președintele Consiliului Superior al Corpului, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, directorul general executiv al CECCAR, lect. univ. dr. Florin Dobre, conf. univ. dr. Gabriel Radu, președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, reprezentanți ai Filialei CECCAR Dolj, alături de cadre didactice ale Universității din Craiova, reprezentanți ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, Curții de Apel Craiova, și ai Inspectoratului de Poliție Județean. 

În numele instituțiilor menționate s-au prezentat mesaje în care s-au relevat buna colaborare dintre profesioniștii contabili și beneficiarii lucrărilor întocmite de aceștia, măsuri pentru facilitarea accesului studenților pe piața muncii, parteneriatele încheiate între Universitatea din Craiova și organismele profesionale CECCAR și CAFR pentru specializarea tinerilor din cadrul programelor de studii cu profil economic. Vorbitorii au subliniat, totodată, importanța unor astfel de reuniuni între mediul universitar și cel profesional pentru a se dezbate teme de actualitate, precum a workshopului despre care relatăm, respectiv abordările actuale ale profesiei contabile, în contextul noilor reglementări naționale și europene, și noutățile legislative în domeniul fiscal.

Modificările aduse OG nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, prin care se clarifică, printre altele, unele aspecte referitoare la expertizele contabile judiciare, inclusiv cele cu componentă fiscală, au fost discutate în continuare. Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a prezentat câteva dintre aceste modificări, precizând că acestea „practic redau esența profesiei de expert contabil în sensul în care prin lege acum se recunoaște o realitate care exista în fapt, respectiv faptul că, deși expertul contabil răspundea pentru situațiile financiare, nu avea în legea lui de organizare și funcționare referire și la componenta fiscală”. Astfel, prin noile modificări și completări se clarifică faptul că, în situația în care există expertize care au atât componentă contabilă, cât și componentă fiscală, expertul contabil este cel care are calificarea să le efectueze.

Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova a făcut referire și la contribuția profesiei în ceea ce privește creșterea gradului de conformare voluntară, prin calcularea și declararea corectă a obligațiilor fiscale. În acest sens, a menționat modificările aduse Formularului 010, precum și schimbul de informații pe bază de protocol între CECCAR, ONRC și Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv ANAF, reglementat prin modificările OG nr. 65/1994 amintite, în vederea respectării prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Corpului a subliniat, în alocuțiunea sa, buna colaborare dintre CECCAR și Ministerul Finanțelor Publice în vederea îmbunătățirii sistemului de reglementare și a exprimat disponibilitatea de a conlucra cu toate instituțiile implicate în activitatea profesioniștilor contabili, astfel încât să fie soluționată orice eventuală nefuncționalitate. 

În a doua parte a lucrărilor, prof. univ. dr. Magdalena Mihai, prorector al Universității din Craiova, a prezentat noile Standarde Internaționale de Audit și noutăți privind raportul întocmit de auditor. Dezbaterile au continuat cu o analiză a aplicării principiilor de continuitate a activității și prudenței în etapele efectuării unei misiuni de audit, precum și cu prezentarea, de către reprezentantul DGRFP, a sistemului informatic PatrimVen și a Spațiului Privat Virtual, expunere pe marginea căreia au avut intervenții atât participanții, cât și directorul general executiv al CECCAR, lect. univ. dr. Florin Dobre.

Totodată, directorul general executiv al Corpului a trecut în revistă noutățile legislative privind Codul fiscal și a discutat, împreună cu profesioniștii prezenți, pe marginea modului corect de aplicare a acestora în desfășurarea activității.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.