Aforismele bogate în paradoxuri, în ironii, emise de mari gânditori ai tuturor timpurilor, pun în evidenţă elemente ale relaţiilor dintre oameni în centrul cărora se află cele mai diverse modalităţi de exercitare a profesiilor. Bunăoară, încă din secolul al XVII-lea, François de la Rochefoucauld (1613 – 1680), considerat drept „părinte” al paradoxurilor în zorii epocii moderne, remarca: „Îţi vine mai lesne să te arăţi înţelept pentru alţii decât pentru tine însuţi”. În aceeași ordine de idei, observa: „Toţi avem destulă tărie sufletească pentru a îndura nenorocirile altora”. Nu mai puţin profundă este și cugetarea următoare: „Oricine găsește motiv a critica la alţii ceea ce alţii găsesc de criticat la el”. Mai reţinem, cu titlu de concluzie, acest aforism: „Făgăduim după speranţele noastre și ne ţinem făgăduiala potrivit temerilor noastre”.